Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghid pentru ajutor în situaţii de urgenţă

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 februarie 2013 ·

Voluntarii din România şi toţi cetăţenii care ar putea fi puşi în situaţia de a acorda ajutor comunităţilor afectate de calamităţi au, începând de astăzi, un ghid special. “Primul ajutor psihologic: ghid pentru asistenţii comunitari” a fost lansat la iniţiativa asociaţiei Caritas România, membră a Caritas Europa şi Caritas Internationalis, în parteneriat cu Federaţia ONG-urilor pentru Dezvoltare (FOND). Materialul a fost realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în anul 2011.

Acest ghid este un material informativ şi educativ pentru voluntari afiliaţi organizaţiilor societăţii civile din România, dar şi pentru cetăţenii care se pot confrunta cu o situaţie de urgenţă în care trebuie să ştie cum să acţioneze, astfel încât să respecte siguranţa, demnitatea şi drepturile celor afectaţi. Ghidul a fost lansat astăzi, în prezenţa mai multor profesionişti din domeniul public şi privat care activează în organizaţii şi instituţii a căror misiune include intervenţie şi suport în situaţii de criză sau urgenţă, precum şi programe de asistenţă umanitară în zone de conflict.

În cadrul evenimentului de lansare a noului ghid, Thomas Hackl, coordonatorul programului “Intervenţii în caz de urgenţă” al Confederaţiei Caritas România a subliniat importanţa acordării sprijinului psihologic şi practic în situaţii de urgenţă, tocmai pentru a le respecta demnitatea, cultura şi abilităţile semenilor noştri. “Caritas România nu este acel salvator cu girofar care ajunge primul în cazul unei situaţii de urgenţă, însă este ultima organizaţie care pleacă de la locul dezastrului, tocmai pentru că investeşte în reabilitarea comunităţii, în susţinerea psihologică şi nu doar materială a celor afectaţi şi dezvoltă programe de training şi instruire pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă”, a explicat Thomas Hackl. Programele de intervenţie în caz de urgenţă ale Confederaţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 4 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 5 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 6 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 4 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 9 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°