Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, îşi exprimă solidaritatea cu primarul din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert, amendat de CNCD, şi consideră că introducerea condiţiei cunoaşterii limbii maghiare în administraţia locală este justificată şi legală.
Kelemen Hunor a declarat, într-un comunicat UDMR remis MEDIAFAX, că este solidar cu primarul din Miercurea Ciuc şi îi oferă acestuia asistenţă pentru soluţionarea speţei în mod favorabil în instanţă.
"În ultimii 23 de ani, UDMR a lucrat şi pentru a ne putea utiliza în mod liber limba maternă, iar în acest scop am creat un cadru legal. Nimeni nu poate fi exceptat de la respectarea acestor legi, nici la Miercurea Ciuc şi nici în alte localităţi. Apărarea limbii materne şi libera utilizare a acesteia este un subiect faţă de care nu suntem dispuşi să facem nicio concesie. Acei membri ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care au adoptat această decizie ar trebui să conştientizeze că ei nu trebuie sa lupte împotriva maghiarilor şi a legii, ci împotriva discriminării", a declarat preşedintele UDMR, citat în comunicat.
Liderul UDMR precizează că utilizarea limbii maghiare în administraţia locală este un drept garantat de lege şi că "nu constituie excepţie de la acest caz nici arhitectul şef al primăriei Miercurea Ciuc, în a cărui fişă a postului s-a inclus şi obligaţia de a acorda audienţe".
"La audienţe se prezintă cetăţeni care au o serie de probleme curente. Între aceşti cetăţeni se află şi persoane a căror limbă maternă este limba maghiară, mai mult, în cazul municipiului Miercurea Ciuc, aceştia din urmă sunt majoritari. Din acest motiv, consider că introducerea condiţiei cunoaşterii limbii maghiare este justificată şi legală", a declarat Kelemen Hunor, citat în comunicat.
UDMR precizează că, potrivit articolului 19 al Legii 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată