De mai bine de patru ani se chinuie primarul din comuna ieşeană Vânători să găsească un spaţiu adecvat pentru a muta sediu instituţiei pe care o conduce. În tot acest timp, 25 de funcţionari publici lucrează dintr-un apartament, în timp ce primarul are sediul într-o fosta toaletă.
Situaţie inedită într-o comună săracă din Iaşi, unde întâi-gospodarul comunităţii a fost nevoit să închirieze un apartament cu două camere pentru muta primăria, după ce fostul sediu a fost demolat, încă din 2008. „Era o clădire veche, din 1929, şi exista riscul să se dărâme peste angajaţi“, a explicat primarul comunei, Constantin Lupu.
Astfel, în 2008, edilul din Vânători a închiriat de la Federalcoop un apartament cu două camere, de 100 de metri pătraţi, pentru care plăteşte lunar 800 de lei. Locul este spaţios pentru o familie, dar nu prea confortabil pentru o instituţie publică.
În total, 25 de funcţionari lucrează înghesuiţi în sediul improvizat al Primăriei din Vânători. „Consider că este un mediu total neadecvat de lucru pentru noi toţi. Dar trebuie să ne descurcăm“, a spus Constantin Ichim, secretarul primăriei.
Primarul, cu biroul în fosta toaletă
De voie, de nevoie, primarul a trebuit să-şi improvizeze şi el un birou. Şi cum spaţiu nu prea mai era, şi l-a amenajat în locul în care s-a aflat grupul sanitar al apartamentului. „E o cămăruţă mică, dar nu e o problemă asta. Mă descurc“, a spus primarul. Cât despre condiţiile de lucru din primăria de apartament pe care o conduce, edilul admite că nu de puţine ori „unitatea“ se umple ochi. „Sunt condiţii grele de muncă. Mai sunt zile în care se aglomerează. Noi sperăm ca în scurt timp să se remedieze şi problema noastră“, a mai zis primarul.
În biroul primarului a mai rămas şi acum gresia de pe vremea când încăperea era toaletă
Cum fosta baie a imobilul a fost transformată în biroul primaru