La iniţiativa cetăţenilor, dar şi din cauza schimbării infrastructurale din Petroşani, se impune o reamenajare a staţiilor de taxi. Prin urmare, a fost lansat un proiect de hotărâre care să modifice situaţia.
În primă fază, se impunea realizarea unei staţii de taxi, cu posibilitatea opririi maxi-taxi, înainte de Lidl, pe sensul de mers spre centru. Acolo există posibilitatea realizării unei staţii. Exista pe lista de amplasamente şi sediul vechi BCR, ieşit din calcule, ulterior fiind exclusă această staţie din cele înşiruite în proiect.
Nu s-a trecut la votarea proiectului, până ce nu s-a votat amendamentul consilierului PNL Petru Drăgoescu. Acesta a făcut câteva observaţii pertinente, de reţinut pentru că privesc pe toată lumea. În primul rând, că numărul locurilor de parcare taxi, odată cu exclu-derea celui de la BCR, nu mai este 106, ci 96. În al doilea rând că, privind locurile stabilite pentru parcările destinate taximetriştilor, se impune o reamenajare. De exemplu, la Poşta veche există staţie taxi, iar la nici 200 de metri, la Onix, este o altă staţie de parcare, tot pentru taxiuri. Dar parcare pentru cei care vor să ajungă la magazinele de pe pasajul pietonal nu este, ceea ce reprezintă un dezavantaj pentru şoferi. O situaţie similară este întâlnită şi la Piaţa Victoriei, unde există staţii de taxi pe partea cu centrul civic, la pasarelă, alta pentru maxi-taxi, iar la nici 150 m de staţia de taxi de la pasarelă mai este o staţie, tot destinată gării, chiar jos, la ieşirea din gară. În acest fel, Piaţa Victoriei se aglomerează inutil, cu staţii multe de maxi-taxi şi de taxi. Or, trebuie făcută şi o ordine anume printre taximetrişti, care sunt peste tot în centru în număr mare, şi prin Aeroport nu prea.
Florin Mârza, consilier USP, a spus că s-a mai propus aceasta şi revine cu propunerea de a realiza un proiect de management al traficul