Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia a impus restricţii dure pentru fumători şi producătorii de tutun

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 27 februarie 2013 ·

Fumatul în spaţiile publice şi publi­citatea la ţigări vor fi interzise începând cu 1 iunie în Rusia, a doua piaţă de ţigarete ca mărime la nivel mondial după China, con­form unei legi promulgate de preşedintele ţării Vladimir Putin. Guvernanţii încearcă astfel să înlăture viciul a 40% din ruşi, scrie The Wal Street Journal.

Legea interzice fumatul în majoritatea locurilor publice, inclusiv în clădiri guver­namentale, şcoli, spitale, restaurante, gări şi în apropierea staţiilor de metrou. De ase­menea, reclamele pentru ţigări vor fi com­plet interzise, magazinele nu vor avea voie să expună produse din tutun în vitrine, iar pachetele de ţigări vor fi etichetate cu avertismente.

Legea a trecut rapid de parlament, fiind aprobată atât de camera deputaţilor, cât şi de senat în doar două luni, cu toate că cele mai mari patru companii de tutun din lume, care controlează 90% din piaţa rusă, s-au opus vehement.

Ministerul sănătăţii a elaborat şi susţinut legea şi se aşteaptă ca noile regle­men­tări să reducă la jumătate numărul deceselor provocate de fumat în Rusia în următorii 10-15 ani. În fiecare an se înre­gistrează aproximativ 400.000 de decese în rândul ruşilor din cauza fumatului. Piaţa de tutun din Rusia, estimată la 15,77 miliarde euro în 2011 de Euromonitor International, este esenţială pentru cei mai mari produ­cători de tutun din lume - Japan Tobacco, British American Tobacco (BAT), Philip Morris International şi Imperial Tobacco Group. Aproximativ 11% din profitul global al companiei Japan Tobacco provin de pe piaţa rusă. În cazul celorlalţi trei giganţi câştigurile echivalează cu 9%, 8%, respectiv 5% din profiturile totale.

O parte din reprezentanţii industriei tutunului nu sunt convinşi că legea va avea efectele scontate.

"Încă mai credem că legea are o serie de prevederi controversate. Experienţele de pe alte pieţe unde au fost de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Avem, trebuie să recunoaştem, o criză bugetară şi cu cât luăm măsuri mai repede pentru a rezolva această criză, cu atât evităm o posibilă criză economică / Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente, pentru a nu mai risipi banii

News.ro acum 25 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că suntem într-o situaţie în care avem, trebuie să recunoaştem, o criză bugetară şi cu cât luăm măsuri mai repede pentru a rezolva această criză bugetară, cu atât evităm o posibilă criză econ

AEP: Acuzațiile lansate în mediul online de către un competitor electoral sunt complet false și nefondate. Întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență

G4Media acum 51 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență. AEP atrag

Prima întâlnire a lui Nicușor Dan cu un oficial european, de la alegerea sa ca președinte

HotNews acum 2 ore
Președintele ales se va întâlni miercuri seară cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat surse politice pentru HotNews. Ulterior, și Parlamentul European a confirmat, într-un comunicat de presă, că Metsola va avea o „întâln

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

Ilie Bolojan a comentat reacțiile susținătorilor lui George Simion: Nu e recomandat să îţi tai paşaportul, că trebuie să ţi-l refaci

Mediafax acum 34 minute
Întrebat despre faptul că mai mulţi simpatizanţi şi membri AUR au publicat pe reţelele de socializare, în urma alegerilor, clipuri video în care îşi tăiau actele de identitate, Bolojan a declarat: „nu cred că e recomandat să îţi tai paşaportul, că t

Ilie Bolojan despre alegeri: Au fost desfăşurate în bune condiţii

Mediafax acum o ora
Declaraţiile au fost făcute miercuri în cadrul unei conferinţe de presă convocate pentru prezentarea bilanţului de 100 de zile la Palatul Cotroceni. Potrivit preşedintelui interimar căruia i se finalizează mandatul, alegerile au fost bine organizate

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Alegeri Prezidențiale 2025 CCR a respins o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile BEC

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a respins, miercuri, o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile Biroului Electoral Central. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins sesizarea formulată de domnul

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 7 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Primarul din Sinaia, arestat preventiv! Decizie definitivă

Ziua Constanta acum o ora
Curtea de Apel București a respins, miercuri, 21 mai 2025, ca nefondată, contestația depusă de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea. Astfel, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că a încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul m

Vremea

București
acum

25°
mie.

10°/25°
joi

11°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

23°
mie.

9°/24°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/19°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

7°/21°
joi

9°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

19°
mie.

12°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

9°/14°