O emisiune de vineri seara e intitulată „Lumea pe verticală“, cu numele realiz­a­torului – Cristian Curte – spus repetat. Celelalte nume nu se spun deloc: al omului de la pupitrul tehnic, al „telefo­nistei“/„telefonistului“ care primeşte şi sistematizează mesajele de la ascultători. Lumea pe verticală se deosebeşte întrucâtva de lumea pe orizontală? Aflăm că în centrul atenţiei va fi dragostea creştină, despre care ne va vorbi părintele Vasile Gavrilă. Cristian Curte vrea să afle de la bun început „cum se defineşte dragostea“, dar ceea ce urmează nu e o „definire“, ci o frumoasă alăturare: „Dragostea este Dumnezeu“, „Dumnezeu este iubire“. Nevoia de precizie înaintează: iubirea este o „relaţie interpersonală până la a te jertfi pentru cineva“. (Ca să poată fundamenta „o relaţie“, credeam, iubirea este trăire, sentiment, stare de spirit; dar să nu uităm nici prostul obicei ca şi soţiile cel mai puţin iubitoare ale oamenilor importanţi să se „jertfească“, adică să fie înmormântate de vii împreună cu soţul decedat) „Trebuie să te iubeşti şi pe tine însuţi?“ – se întreabă, plin de nedumeriri jucate, realizatorul. Da, în Vechiul Testament se spune să-ţi iubeşti semenii „ca pe tine însuţi“. Vag, preotul sugerează că ar exista o iubire de sine corectă şi una greşită, dar timpul nu-i permite să zăbovească asupra deosebirilor dintre ele şi atunci recurge la principii şi la „porunci“: Cea mai mare poruncă este să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu; a doua poruncă este „să te iubeşti pe tine însuţi“ şi „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul“. Om cu o bogată experienţă de viaţă, realizatorul opinează că asemenea iubiri „nu se prea văd între creştin Publicitate i, între oameni în general“. Preotul crede că iubirea e împiedicată de „limitele umanului“. Creştinii „nu ajung să atingă idealul pe care Dumnezeu l-a oferit ca om. Neputinţa omenească, slăbiciu