Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turc amendat şi obligat să părăsească România

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 27 februarie 2013 ·

* cetăţeanul străin venise la Brăila ca să se angajeze, însă i-a expirat permisul de şedere * el a fost amendat cu 400 de lei, fiind trimis înapoi în Turcia de către Biroul pentru Imigrări

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) - Biroul pentru Imigrări Brăila au pus la punct şi au desfăşurat, în ziua de luni, 25 februarie 2013, o amplă acţiune pe raza de competenţă, pentru depistarea străinilor cu şedere ilegală.

Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, cu ocazia raziilor desfăşurate a fost depistat cetăţeanul turc Y.M., în vârstă de 40 de ani, care intrase în România în baza unui permis în scop de angajare. Turcul nu a prelungit valabilitatea permisului la expirarea acestuia, încălcând, astfel, legea.

Având în vedere cele constatate, pe 25 februarie poliţiştii de la Imigrări au emis pe numele cetăţeanului turc o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care acesta este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, cetăţeanul străin a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 400 de lei, în baza OUG 194/2002, privind regimul străinilor în România (cu modificările şi completările ulterioare).

Biroul pentru Imigrări al Judeţului Brăila va continua organizarea unor astfel de acţiuni, pentru combaterea şederii ilegale, atrăgându-le totodată atenţia cetăţenilor străini să acorde interes pentru reglementările legale privind dreptul de şedere pe teritoriul României.

Biroul pentru Imigrări poate fi contactat vizitând site-ul public la adresa www.ori.mai.gov.ro sau apelând numărul de telefon 0239/606.100.

* cetăţeanul străin venise la Brăila ca să se angajeze, însă i-a expirat permisul de şedere * el a fost amendat cu 400 de lei, fiind trimis înapoi în Turcia de către Biroul pentru Imigrări

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) - Biroul

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de bătrâni scoși în miez de noapte dintr-un cămin peste care risca să se prăbușească elicea unei eoliene. Mai multe case din zonă au fost evacuate

Ziare.com acum 35 minute
72 de bătrâni internați la un cămin pentru vârstnici din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, au fost evacuați miercuri noapte, după ce elicea unei eoliene amplasată la zece metri de clădire a început să se învârtă necontrolat. Bătrânii au fo

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum o ora
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 8 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 12 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°