Ambasadorului Statului Israel la Bucureşti, Excelenţa Sa Dan Ben Eliezer, aflat astăzi la Cluj, şi-a exprimat dorinţa de a organiza o întâlnire între firmele IT din cele două ţări.
Excelenţa Sa Dan Ben Eliezer, ambasadorului Statului Israel la Bucureşti, s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. În cadrul discuţiei, o atenţie aparte a fost acordată ideii atragerii de noi investitori, dar şi derulării unor schimburi de experienţă şi bune practici, cu precădere în domeniul IT.
În acest context, ambasadorului Statului Israel i-a fost prezentat proiectul "Cluj Innovation City", micul "oraş" în care se preconizează să locuiască şi să-şi desfăşoare activitatea aproximativ 20.000 de specialişti IT. Dan Ben Eliezer, a invitat firmele IT din judeţul Cluj să participe la Târgul economic de profil din luna mai de la Bucureşti şi, în acelaşi context, a precizat faptul că ar dori organizarea unei întâlniri între firmele IT din judeţul Cluj şi cele din Israel.
“Întâlnirea cu delegaţia israeliană reprezintă un excelent prilej de a crea noi oportunităţii de colaborare, în special în domeniul industriei IT şi al intensificării schimburilor economice bilaterale. Dispunând de o economie extrem de solidă, Israelul a performat chiar şi în perioada de recesiune globală, înscriindu-se pe un trend economic ascendent. În acest context, suntem interesaţi atât de resursele financiare extrem de importante de care statul din Orientul Mijlociu dispune şi care ar putea lua forma unor investiţii în judeţul Cluj cât şi de ideea de a urma modelul acestuia de dezvoltare sustenabilă, bazată pe creativitate şi valoare adăugată mare, în domenii de înaltă tehnologie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.