Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi cei de la Vier Pfoten au venit, miercuri dimineaţă, la casa lui Nuţu Cămătaru pentru a ridica cei patru lei şi doi urşi, pe care îi vor duce la Grădina Zoologică Bucov de lângă Ploieşti.
Kuki Bărbuceanu, de la Vier Pfoten, a declarat, la intrarea în curtea casei lui Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru, că animalele vor fi tranchilizate şi duse la Grădina Zoologică Bucov, unde se vor adapta foarte bine, întrucât sunt condiţii mai bune decât pe proprietatea lui Nuţu.
El a spus că animalele sunt uşor subdezvoltate, dar au o stare bună de sănătate.
Întrebat despre eventualul transfer al leilor în Africa de Sud şi adaptarea lor acolo, Kuki Bărbuceanu a spus "te obişnuieşti repede cu binele".
În curtea casei lui Nuţu Cămătaru au intrat mai multe maşini, printre care şi un autocamion cu care vor fi transportate animalele.
Reprezentanţii Vier Pfoten vor verifica animalele, le vor tranchiliza şi vor supraveghea transportul până la Grădina Zoologică Bucov.
Vier Pfoten preciza, marţi, într-un comunicat de presă, că analizează "mai multe posibile soluţii" privind adăpostirea permanentă a animalelor ce vor fi preluate de la Nuţu Cămătaru, printre care transferul celor patru lei în rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud, transferul urşilor într-una din rezervaţiile organizaţiei din Europa sau amenajarea unui amplasament la Zoo Bucov, "după cele mai înalte standarde internaţionale privind bunăstarea animalelor".
"Animalele au fost bine întreţinute, însă nu aveau carnete de sănătate şi nici alte documente care să ateste că erau deţinute legal şi că au fost sub supravegherea unui medic veterinar. Salutăm viteza de reacţie a autorităţilor în acest caz şi sperăm ca această rapiditate să se manifeste şi în cazul altor animale sălbatice deţinute ilegal în captivitate privată", a spus Kuki Bărbuceanu.