Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI cum va fi VREMEA la începutul lunii MARTIE

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 27 februarie 2013 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 25 februarie - 10 martie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Vremea va fi relativ caldă până în data de 1 martie, cu temperaturi maxime ce vor fi cuprinse, în medie, între 6 şi 10 grade Celsius. În perioada 2-6 martie vremea se va răci uşor, astfel că maximele termice vor ajunge la medii în jur de 2 grade Celsius, după care până la sfârşitul intervalului vor creşte treptat. Temperaturile nocturne vor fi în scădere de la valori medii de 2 grade, la începutul intervalului, până la valori medii de – 8 grade Celsius în perioada 5-7 martie, după care se vor menţine constante la valori de –6 grade Celsius.

În primele zile vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ploaie. Începând cu 28 februarie până la sfârşitul intervalului, trecător vor fi precipitaţii slabe, mixte.

Maximele termice vor fi în medie de 2 grade Celsius în primele 2 zile, apoi se vor situa în jurul valorii de 0 grade între 27 februarie şi 1 martie şi în perioada 7 – 10 martie. Între 2 şi 6 martie va fi o răcire, iar valorile diurne vor fi cuprinse între – 4 şi – 2 grade. Temperaturile nocturne vor fi negative pe tot parcursul intervalului, iar în perioada 3-7 martie vor fi, în medie, apropiate de pragul de ger.

În intervalul 25-27 februarie vor fi precipitaţii local moderate cantitativ, predominant ninsori, apoi doar trecător va ninge slab.

Administraţia Naţional

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 3 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Trump a ales ambasadorul pentru Panama după ce a ameninţat că SUA îşi vor reafirma controlul asupra Canalului VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Kevin Marino Cabrera, comisarul comitatului Miami-Dade, este alesul lui Donald Trump pentru funcția de ambasador în Panama, după ce a ameninţat că America îşi va reafirma controlul asupra Canalului Panama, pe care l-a predat în urmă cu 25 de ani, re

Horoscop 27 decembrie 2024. Zodia care are parte de experiențe paranormale astăzi

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de vineri, 27 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. O cheltuială bruscă, dar necesară, ar putea face o gaură mare în bugetul tău astăzi. Poate că trebuie făcute niște reparaț

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 5 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°