Preşedintele Ursus Breweries, Andrew Highcock, a preluat, din februarie, conducerea Asociaţiei Berarii României.Andrew Highcock a preluat conducerea Asociaţiei de la Hezy Ovadia, preşedintele URBB - Tuborg România, care a condus Asociaţia în ultimii doi ani
“Sunt onorat de această nouă poziţie în cadrul Asociaţiei Berarii României, o organizaţie care de aproape zece ani reuşeşte cu succes să reprezinte un sector important al economiei locale, fiind vocea comună a industriei atât în dialogul cu autorităţile, cât şi cu iubitorii berii. Mi-am asumat cu bucurie funcţia de preşedinte, întrucât, prin intermediul Asociaţiei, în calitate de producători de bere, am realizat o construcţie solidă, de care suntem mândri, iar responsabilitatea acestei poziţii trebuie să ne-o asumăm în egală măsură. În acest sens, vreau să îi mulţumesc domnului Ovadia pentru eforturile depuse în timpul mandatului său de a finaliza cu succes proiecte importante pentru Asociaţie, dar şi de a lansa altele noi în direcţia promovării culturii berii în România”, a declarat Andrew Highcock.
Fostul preşedinte al Asociaţiei, Hezy Ovadia, a subliniat că mandatul lui Highcock nu va fi unul uşor, dat fiind contexul creat de recenta creştere a accizei la bere.“Am convingerea că împreună vom găsi cele mai bune căi pentru a depăşi acest moment. Mai mult, din poziţia de sector în cadrul căruia evaziunea fiscală este zero - una dintre mândriile industriei berii - vom susţine şi mai departe faptul că soluţia sporirii veniturilor bugetare nu o reprezintă în niciun caz creşterea taxelor, ci reducerea evaziunii fiscale la nivelul pieţei băuturilor alcoolice”, a spus Hezy Ovadia.
Anterior venirii în România, Andrew Highcock a ocupat timp de doi ani poziţia de director general al Pivovary Topvar, compania locală parte din grupul SABMiller în Slovacia. Înainte de a face parte din