Preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că a cerut în instanţă suspendarea actului administrativ emis de municipalitate, respectiv a autorizaţiei prin care Hala Matache urmează să fie "strămutată prin demolare".
Nicuşor Dan a precizat că acţiunea a fost introdusă în instanţă în cursul dimineţii, deşi nu exista înştiinţarea oficială că ministrul Culturii, Daniel Barbu, a semnat avizul consultativ dat de Comisia naţională a monumentelor istorice pentru strămutarea Halei Matache prin demolare.
Declaraţiile au fost făcute la o conferinţă de presă cu tema păstrării Halei Matache, susţinută de reprezentanţi ai mai multor ONG-uri printre care Fundaţia Pro Patrimoniu, Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch şi Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul".
La sfârşitul conferinţei, după ce au fost prezentate argumentele în favoara păstrării Halei Matache pe actualul amplasament, reprezentanţii ONG-urilor au anunţat că au aflat "din surse sigure" că ministrul Culturii ar fi semnat avizul de strămutare prin demolare a Halei Matache.
În acest context, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul" a declarat că avizul Ministerului Culturii este ilegal, deoarece legea permite strămutarea doar în cazuri de extremă urgenţă sau pentru protejarea unui monument istoric, însă, în opinia lui, "şoseaua care trebuie construită în zonă nu se încadrează la niciuna dintre aceste condiţii".
Nicuşor Dan a precizat că atât autorizaţia, cât şi avizul, sunt ilegale deoarece se bazează pe un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care nu mai este valabil, urmare a acţiunilor introduse în instanţă care au anulat acest document.
Cu acelaşi prilej, reprezentanţii ONG-urilor au arătat, printre argumentele aduse păstrării Halei Matache pe actualul amplasament, că în urma unui calcul al soluţiilor existente, a rezultat faptul că pentru mut