Curtea Constituţională (CC) a admis, miercuri, sesizarea PDL şi PPDD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate. În aceste condiţii, Statutul se va întoarce în Parlament, pentru a fi pus în acord cu decizia CC.
În 14 februarie, PDL şi PPDD au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere.
Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat că sesizarea depusă la CC este semnată de 25 de parlamentari, dintre care 24 sunt ai PDL, iar unul este liderul de grup al PPDD din Senat.
"Am depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse ieri (13 februarie - n.r.), în şedinţa Parlamentului, Statutului parlamentarilor. În principal, este vorba despre un termen care este în afara normelor constituţionale, un termen de 45 de zile pe care modificarea la Statut îl introduce, termen în care un parlamentar poate să conteste un raport venit de la ANI şi care ar determina în mod obişnuit demisia parlamentarului respectiv", a precizat Rădulescu.
Reprezentantul PDL a mai arătat că în tot Dreptul românesc şi în tot Dreptul internaţional nu există un termen de 45 de zile, ci unul de 15 zile, aşa cum se prevedea anterior introducerii acestei modificări.
Rădulescu a spus că temeiul în baza căruia s-a atacat Statutul parlamentarilor se referă la articolul 16 din Constituţie, care prevede că în România nu există privilegii şi că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că nimeni nu este deasupra legii.
Potrivit lui Rădulescu, PDL şi PPDD au atacat la Curte Statutul parlamentarilor arătând că modifică