Marele sculptor băimărean Vida Gheza va fi omagiat începând de joi, 28 februarie, printr-o serie de evenimente care vor avea loc în ţară, dar şi în străinătate. În data de 28 februarie 2013 se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui sculptor român, băimăreanul Gheza Vida. Din respect pentru cariera și creația artistului, familia sa, fiica Zoe Vida și ginerele, academicianul clujean Marius Porumb, cu sprijinul primarului municipiului Baia Mare, au pregătit un program omagial, in memoriam Gheza Vida.
“Centenarul se va desfășura pe întreg parcursul acestui an, urmând să fie organizate o serie de evenimente în orașul nostru, dar și în Cluj, București și la Roma, în Italia. În luna iunie, la București, va fi organizat un Simpozion Național în Aula Academiei Române, iar în luna septembrie, în Baia Mare, va fi vernisată o expoziție organizată de Muzeul de Artă.
La Roma, evenimentul omagial va fi organizat la finalul anului, la Accademia di Romania in Roma, urmând să fie lansat și un album despre marele sculptor, de către Editura Academiei Române”, a declarat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş.
Program manifestări 28 februarie 2013, Baia Mare
Ora 11.00 – Ceremonie religioasă și depuneri de jerbe de flori la mormântul sculptorului, din Cimitirul Dealul Florilor
Ora 14.00 - în prezența ÎPSS Justinian - Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, va avea loc o slujbă de pomenire la Catedrala Ortodoxă Episcopală Sfânta Treime
Ora 16.00- sala mare de conferințe de la Millenium Business Center (în Centrul Vechi, la sediul fostei judecătorii), va avea loc o seară de evocare a marelui artist, la care vor participa oameni de cultură, academicieni, critici de artă, profesori universitari, artiști și reprezentanți mass media. În cadrul programului sunt cuprinse și momente muzicale cu tineri muzicieni de la Liceul de Artă, Corala Crizanteme și Grupul