Traian Băsescu a anunţat că nu se mai retrage din politică, în 2014. Anunţul a fost făcut la Viena, capitala fostului imperiu, care deţine acum petrolul românesc şi sistemul bancar din România.
De asemenea, Traian Băsescu a avut, potrivit jurnaliştilor care îl însoţesc la Viena, o reacţie “interesantă”, la auzul ştirii că CCR a întors statutul parlamentarlor: “YES!!!”.
Traian Băsescu a fost întrebat, miercuri, la Viena, la întâlnirea cu reprezentanţii românilor din Austria, despre decizia CCR privind neconstituţionalitatea modificărilor la Statutul parlamentarilor, el spunând “YES!”, după care a râs. “Probabil au constatat neconstituţionalitatea la 45 de zile, nu se poate altfel decât 15, ca şi la ceilalţi. Şi mai este un articol, acolo unde spun de prezentarea unor probe concludente, şi cred că şi acela trebuie rezolvat. Dar să vedem ce a dat azi Curtea”, a mai spus Băsescu.
De asemenea, Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Viena, că va rămâne activ în viaţa politică după ce-şi va încheia mandatul, în 2014, susţinând că are mai multe variante de ales, dar nu s-a decis încă. “Recunosc că la un moment dat am spus că după ce-mi termin mandatul nu mă mai interesează, vreau să fiu un om liber, nu vreau să mai aud de politică. Cred că a fost precum cea cu demisionez în cinci minute. Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba şi nu-mi găseam locul. Sper că o să rămân activ în viaţa politică, în viaţa publică. Nu-mi este foarte clar cum, pentru că variante am mai multe”, a spus Traian Băsescu la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români din Viena. El a adăugat că un preşedinte al unei ţări nu are prevăzut concediu şi că şi-ar dori să aibă trei săptămâni în care să ştie că nu are obligaţii faţă de stat.
“Relaţiile româno-austriece sunt excelente, bazate pe cooperare europeană şi schimburi economice substanţiale (de menţionat investiţ