Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat miercuri, după sedința de Guvern, că Ordonanța de Urgență care vizează concedierile de la companiile de stat este de fapt prelungirea unui termen dintr-n alt act normativ, și anume, Ordonanța nr. 116, din 21 decembrie 2006, care a fost actualizată în mai multe rânduri, inclusiv în 2009.
"În mare, textul este același și are în vedere faptul ca, în cazul concedierilor colective, salariații vor primi plăți compensatorii și indemnizație de somaj", a spus Vosganian El a precizat ordonanța de urgență din 2009 avea ca termen de aplicare luna decembrie 2012, iar prin noua ordonanață, acesta s-a prelungit pana în 2018.
"Nu este o amenințare, iar inițiatorii acestui demers au avut o întalnire cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor, care au fost de acrod în unanimitate. E vorba doar de prelungirea unei formule de protectie a salariaților", a precizat ministrul economiei. ”Orice restructurare se va face prin Hotărâre de Guvern, asa că ordonanța doar creează un cadru legislativ”- a mai spus Vosganian, precizând că nu vrea să transmită ”nici că vor fi și nici că nu vor fi făcute concedieri, avand în vedere că fiecare caz se judecă punctual, în funcție de condițiile concrete și de evoluțiile economice".
Potrivit unor surse citate de Mediafax, Guvernul ar urma să înceapă un program de concedieri la 16 companii de stat, in perioada 2013 - 2018.
Pe aceasta lista ar fi fost incluse Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Nationala de Inchidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Nationala a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Nationala a Sarii, Societatea Nationala a Huilei Petrosani, Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Baita Stei