Conducerea tehnică a echipei Farul Constanța a renunțat la meciurile amicale din această perioadă. Sâmbătă, la Năvodari, fariștii ar fi trebuit să joace cu Săgeata. Meciul a fost anulat, antrenorul Alin Artimon fiind nevoit să le acorde rechinilor o pauză mai mare, după drumul de peste 24 de ore parcurs, în autocar, din Antalya până la Constanța. Antrenamentele se vor relua abia joi, la ora 16,00. Tehnicianul farist și-a conturat unsprezecele de start, afirmând că doar un post a mai rămas în discuție. Sâmbătă, 2 martie, este programat un meci școală, în familie, menit să mai pună la punct anumite scheme tactice cu care Artimon speră să-și surprindă adversarii în acest retur. În primul meci oficial din 2013, Farul Constanța are un examen dificil, urmând să joace în deplasare cu Sportul Studențesc, liderul seriei est din liga a II-a la fotbal. Conducerea tehnică a echipei Farul Constanța a renunțat la meciurile amicale din această perioadă. Sâmbătă, la Năvodari, fariștii ar fi trebuit să joace cu Săgeata. Meciul a fost anulat, antrenorul Alin Artimon fiind nevoit să le acorde rechinilor o pauză mai mare, după drumul de peste 24 de ore parcurs, în autocar, din Antalya până la Constanța. Antrenamentele se vor relua abia joi, la ora 16,00. Tehnicianul farist și-a conturat unsprezecele de start, afirmând că doar un post a mai rămas în discuție. Sâmbătă, 2 martie, este programat un meci școală, în familie, menit să mai pună la punct anumite scheme tactice cu care Artimon speră să-și surprindă adversarii în acest retur. În primul meci oficial din 2013, Farul Constanța are un examen dificil, urmând să joace în deplasare cu Sportul Studențesc, liderul seriei est din liga a II-a la fotbal.