Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie, protestează miercuri în faţa combinatului, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. Angajaţii au forţat intrarea în unitate pentru a discuta cu directorul societăţii, iar în momentul în care au reuşit să ajungă la clădirea administraţiei oamenii au spart un geam.
Oamenii s-au adunat miercuri dimineaţă în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii, protestul fiind spontan. Ei huiduie şi strigă "Hoţii" şi "Vrem salariile".
Protestatarii au încercat, într-o primă fază, să forţeze poarta combinatului, în condiţiile în care directorul unităţii a refuzat să vină să discute cu ei, după care foştilor angajaţi le-a fost deschisă poarta, ei reuşind să ajungă la clădirea administraţiei.
Protestatarii au încercat să forţeze şi intrarea în clădirea în care se află birourile şi au spart un geam al uşii de la intrare, strigând "Hoţii, hoţii" şi cerând directorului combinatului să iasă să discute cu ei.
La ora transmiterii acestei ştiri, o delegaţie a protestatarilor formată din cinci persoane a reuşit să intre în clădirea în care se află birourile conducerii combinatului, pentru a discuta cu reprezentanţii unităţii. Ceilalţi protestari se află în faţa clădirii de birouri, aşteptând rezultatul discuţiilor.
Protestatarii susţin că trebuiau să primească în 45 de zile de la disponibilizare cele trei salarii compensatorii la care aveau dreptul.
"Conducerea Mechel Câmpia Turzii trebuia să ne achite în 45 de zile de la disponibilizare cele trei plăţi compensatorii la care aveam dreptul. Sunt peste 700 de persoane care au fost disponibilizate în lunile ianuarie şi februarie şi care nu au primit banii. În plus, trebuia să primim şi bonurile de masă", a spus unul dintre protestatari.
Aces