Poate că v-ați întrebat, la un șpriț cu amicii, privind eticheta sticlei din care se turna apă minerală în vin (complet nerecomandabil, după părerea specialiștilor în băut sănătos), ce s-a ales de floarea turismului comunist, stațiunile balneo-climaterice: dacă mai există și în ce stare sînt locurile în care unii dintre noi au fost tîrîți de părinți în copilărie, în celebrele concedii prin sindicat, pentru a bea apă cu miros de ouă clocite și a face poze cu ursul împăiat. Ei bine, după o excursie de control pe ruta Borsec-Vatra Dornei-Sovata, concluzia e că stațiunile sînt acum mai puțin balneo și mai mult climaterice, adică dependente de vremurile meteo-economice pe care le trăim.

Dar să nu anticipăm. Călătoria în trecutul evocat mai sus începe în Borsec, locul perfect pentru o rememorare a timpurilor apuse, pentru că aici, în ultimii 20 de ani, nu s-a schimbat absolut nimic. De fapt, greșesc, ceva s-a schimbat: vilele, majoritatea aproape centenare, lăsate de izbeliște, au îmbătrînit urît – doar vreo cîteva își permit să-și acopere demn, cu prelate verzi, rănile din ziduri. Plecat la plimbare pe aleile stațiunii, printre bănci îngropate în zăpadă și clădiri în stare avansată de degradare, într-o liniște profundă, de-mi auzeam și gîndurile cele mai intime, m-am întîlnit de atîtea ori cu un cuplu de clujeni, încît am devenit brusc amici. Cu excepția lor, nici un alt turist: doar cîte vreun pensionar localnic plecat la încărcat sifoane. Nu la magazin, ci la izvoarele care curg continuu în foișoarele din lemn, fără (deocamdată) casă de marcat.

Apropo, dacă judeci pe ce bogăție stau cei cam 2.500 de localnici ("Borsec" e exportată pe toate continentele, din State pînă în Japonia, și are note mari și comentarii excelente pe site-urile de specialitate), te aștepți ca oamenii ăștia să fie un fel de nababi ai apei minerale, doldora de aquadolari. Nope: cel