Este bun politician Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, de profesie judecător. Se pricepe bine la câteva lucruri: la semănat discordie, tergiversări, tras sfori şi la promovat mediocrităţi. În mare măsură, certurile din CSM cu ecourile lor în tagma magistraţilor din România i se datorează, doamna ministru dându-le tonul şi situându-se ferm de partea uneia dintre tabere. Căci totul a început o dată cu alegerea procurorului Oana Hăineală în funcţia de preşedinte al CSM, opţiune considerată „ciudată” de către Victor Ponta, premierul declarând că, în Consiliu, se duce o luptă pentru putere, iar alegerile de acolo au fost „o mascaradă”. Doamna Pivniceru a mers mult mai departe, contestând modul în care Hăineală a fost aleasă cu 10 voturi pentru şi 8 împotrivă, pronunţându-se categoric împotriva instalării unui procuror în fruntea CSM şi anunţând „convulsii” în sitem.

Nu există niciun articol de lege care să-i interzică unui procuror să candideze, Constituţia spunând că preşedintele CSM este ales dintre cei 14 membri ai acestuia, nouă judecători şi cinci procurori, fără a menţiona expres că el trebuie să provină din rândurile celor dintâi. Mandatul lui este de numai un an de zile, timp în care poate fi revocat din funcţie, dacă îşi excede ori nu-şi îndeplineşte atribuţiile. Nu cred că sistemului judiciar românesc îi era imposibil să suporte, vreme de 12 luni, un CSM condus de un procuror, căruia nu i se reproşează public decât că este ceea ce este. Toată revolta judecătorilor - care afirmă că ei sunt mai mulţi, cu adevărat, independenţi şi sigurii care împart dreptatea – pare, tocmai de aceea, o reacţie disproporţionată, întreţinută de factori exteriori. Ministrul Justiţiei, deşi s-ar fi cuvenit să tacă odată intrată în politică, a avut grijă să sufle în focul nemulţumiţilor şi i-a asmuţit pe judecători împotriva procurorilor, aplicând clasica strategie „Divid