Lotul grupării FC Botoşani a plecat ieri în cel de-al doilea stagiu de pregătire al acestei pauze competiţionale, pe care îl vor susţine în cantonamentul de la Băile Felix.
Elevii lui Cristian Popovici vor susţine o serie de meciuri amicale împotriva unor adversari din ligile a II-a şi a III-a din vestul ţării. Primul meci este programat astăzi, de la ora 15:30, împotriva echipei FC Bihor Oradea, partida urmând a se desfăşura pe Stadionul "Iuliu Bodola". "Este posibil ca pe lângă jocurile pe care le avem deja stabilite să mai susţinem un meci în compania celor de la Satu Mare pe 6 martie", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele executiv al FC Botoşani.
Cristian Popovici, antrenorul principal al grupării locale, a precizat că obiectivul său este cristalizarea unei formule ideale cu care să abordeze returul acestei ediţii de campionat. Tehnicianul crede că faţă de primul cantonament, cel de la Câmpulung Moldovenesc, în care accentul a fost pus exclusiv pe pregătirea fizică, acest al doilea stagiu va fi unul pe placul jucătorilor, deoarece la Felix vor fi multe jocuri de verificare.
Lotul grupării FC Botoşani a plecat ieri în cel de-al doilea stagiu de pregătire al acestei pauze competiţionale, pe care îl vor susţine în cantonamentul de la Băile Felix.
Elevii lui Cristian Popovici vor susţine o serie de meciuri amicale împotriva unor adversari din ligile a II-a şi a III-a din vestul ţării. Primul meci este programat astăzi, de la ora 15:30, împotriva echipei FC Bihor Oradea, partida urmând a se desfăşura pe Stadionul "Iuliu Bodola". "Este posibil ca pe lângă jocurile pe care le avem deja stabilite să mai susţinem un meci în compania celor de la Satu Mare pe 6 martie", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele executiv al FC Botoşani.
Cristian Popovici, antrenorul principal al grupării locale, a precizat că obiectivul său este cristaliz