Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activităţile social-filantropice ale BOR în cifre. Câţi bani a cheltuit Biserica în 2012 pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe

Publicat in Gandul, miercuri 27 februarie 2013 ·

Biserica Ortodoxă Română a cheltuit anul trecut 69.474.776 lei pentru activităţi social-filantropice prin care peste 200.000 de persoane au primit hrană şi îngrijiri medicale sau instruire, majoritatea fiind copii din familii nevoiaşe sau abandonaţi şi vârstnici.

Datele au fost prezentate, miercuri, la Palatul Patriarhiei, în şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti - organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.

Membrii Adunării Naţionale Bisericeşti (ierarhii Sfântului Sinod şi câte trei reprezentanţi, un cleric şi doi mireni ai fiecărei eparhii) au analizat şi aprobat Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc asupra activităţii Bisericii Ortodoxe Române în 2012 în ceea ce priveşte lucrarea pastoral-liturgică şi social-filantropică, viaţa monahală, învăţământul teologic şi predarea religiei în şcolile publice, activitatea editorial-tipografică şi mass-media, patrimoniu cultural-bisericesc, construcţiile de noi lăcaşuri de cult, relaţiile cu alte culte, grija pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate, relaţiile interbisericeşti şi interreligioase etc.

Potrivit raportului, activitatea social-filantropică a Patriarhiei Române s-a desfăşurat prin intermediul a 679 de instituţii sociale, dintre care: 154 cantine sociale şi brutării cu 16.139 beneficiari, 44 instituţii medicale şi farmacii cu 16.735 beneficiari, 61 centre de zi cu copii cu 2.715 beneficiari, 34 centre educaţionale cu 1.199 beneficiari, 22 centre de zi pentru vârstnici cu 1.089 beneficiari, 34 centre rezidenţiale pentru vârstnici cu 786 beneficiari, 20 centre comunitare cu 1.989 beneficiari, 37 centre de tip familial cu 528 beneficiari, 34 grădiniţe sociale şi tip afterschool cu 965 beneficiari, 14 locuinţe protejate cu 126 beneficiari, 105 cen

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 37 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum o ora
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Loteria Română Numerele câștigătoare extrase la tragerea Loto din 16 februarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Rezultatele loto de duminică, 16 februarie 2025. Loteria Română a publicat numerele câștigătoare de joi, 30 ianuarie la concursurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 sau Super Noroc. Rezultatele loto din 16 februarie 2025 Loto 6 d

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°