O tânără a acceptat propunerea viitorului ei „soţ”, cu care se iubea încă din timpul liceului, de a se prostitua într-un bordel din Germania, pentru a strânge banii de nuntă.
Este scenariul şocant al unei întâmplări reale, conturat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, în dosarul grupării de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere, parte dintre ele minore, pe raza municipiului Bucureşti şi în bordeluri din Germania, grupare anihilată săptămâna trecută de anchetatorii suceveni.
Doar doi dintre cei şase suspecţi au primit mandate de arestare preventivă
Săptămâna trecută, în acest dosar a fost arestat un anume Nicuşor Cristian Roşu (24 de ani), din Bucureşti, iar luni, la cererea procurorilor DIICOT, magistraţii Tribunalului Suceava au decis emiterea unui mandat de arestare în lipsă şi pe numele unui alt suspect în acest caz, Florian Mitrea (21 de ani), tot din Bucureşti.
În ediţiile trecute, v-am prezentat şi cazul unei alte victime din acest dosar, o adolescentă în vârstă de 15 ani, din municipiul Suceava, minoră cu rezultate bune la învăţătură, care a plecat într-o excursie de câteva zile la Bucureşti şi a ajuns să fie obligată, timp de cinci luni, să se prostitueze în Capitală şi să facă sex contra cost cu sute de bărbați.
În acest dosar mai sunt puse sub acuzare alte patru persoane, Florentina Violeta Oancea, cercetată în stare de libertate, Gheorghe Bucătaru (27 de ani), din Bucureşti, şi Constantin Gheorghe Mocanu (25 de ani), din localitatea Clejani, judeţul Giurgiu, care au primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, şi Gheorghiţă Cristian Sabou (24 de ani), tot din municipiul Bucureşti, faţă de care judecătorii Tribunalului au respins propunerea de arestare preventivă făcută de procurorii DIICOT Suceava. @N_