* se va realiza o comparaţie între Brâncuşi şi Nicăpetre
Mâine, de la ora 13.30, la Centrul Cultural "Nicăpetre" din cadrul Muzeului Brăilei are loc acţiunea "Lecţia la muzeu", în cadrul căreia specialiştii vor vorbi despre Brâncuşi şi Nicăpetre. Ca de obicei, sunt invitaţi elevii Liceului de Artă, artişti plastici, membri ai filialei Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici, precum şi alţi elevi sau iubitori ai sculpturii. Elemente importante ale operelor celor doi mari artişti vor fi prezentate de muzeograful Anca Moldovan şi profesorul de istoria artei Ovidiu Dascălu. "Vom vorbi despre Brâncuşi şi Nicăpetre, prezentând un parcurs vizual al operei celor doi artişti, accentuând aspectele care îi apropie sau care îi diferenţiază. Vom marca reacţia contemporanilor faţă de formele create de cei doi sculptori", au precizat organizatorii chiar în afişul evenimentului.