Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile, sesizate că din judeţ se vând lei şi crocodili ca „animale de companie”

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 27 februarie 2013 ·

Prin intermediul unui sucevean, cunoscut crescător de animale exotice, orice persoană fizică care are banii necesari poate achiziţiona un leu sau un crocodil. Cel puţin asta reiese dintr-un material filmat cu camera ascunsă de reporterii Antena 1, în care Dorin Şoimaru, care deţine o mică grădină zoologică la Ilişeşti, negociază vânzarea unui pui de leu, iar apoi, telefonic, dă asigurări că poate aduce în scurt timp şi un crocodil. Sesizate de această gravă situaţie, autorităţile responsabile, Direcţia Sanitar Veterinară şi Garda de Mediu, se declară surprinse de acest comerţ ilegal şi promit că vor lua măsuri.

1.500 de euro pentru un pui de leu

În contextul scandalului legat de clanul Cămătarilor din Bucureşti, care deţineau lei şi mai multe animale exotice într-un soi de parc zoologic ilegal, şi despre care se crede că foloseau fiarele ca mijloc de terorizare a celor de la care aveau de recuperat bani, reporterii de la Antena 1 au găsit pe internet anunţuri prin care erau scoşi la vânzare lei şi crocodili. Ca persoană de contact apărea nimeni altul decât Dorin Şoimaru, cunoscut şi totodată controversat om de afaceri din Ilişeşti.

Bucuros că a găsit un client pentru unul din puii de leu din crescătoria sa, Şoimaru a negociat în detaliu cu cumpărătorii, fără să ştie că are în faţă reporteri cu camera ascunsă.

După cum se poate vedea clar în imagini, Şoimaru oferă la vânzare un pui de leu, femelă, născut în parcul său zoologic în septembrie 2012. Preţul este fix: 1.500 de euro.

„Sunt care stau cu leul în casă, cu copiii, nu e problemă”!. „Leul e mieluşel faţă de tigru”

Suceveanul, mare pasionat de creşterea animalelor exotice, a venit apoi cu o mulţime de sfaturi pentru viitorii crescători de lei.

„La un an şi opt luni de zile, dacă îl ţii bine, îţi ajunge la 84 de kilograme. După aceea nu mai poţi să te plimbi cu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 12 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°