Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima tabără gratuită de sprijin pentru văduve va fi organizată la Predeal

Publicat in Brasovul Tau, miercuri 27 februarie 2013 ·

Prima tabără de sprijin gratuită dedicată exclusiv femeilor care au suferit recent pierderea partenerului de viaţă se va organiza în perioada 26-29 aprilie la Predeal, a declarat MihaelaVlad preşedinte şi manager de proiect din cadrul Asociaţiei non-profit 'Există viaţă după doliu', pentru agerpres.ro.

Un număr de 20 de femei din toată ţara vor avea posibilitatea pe timpul taberei să beneficieze gratuit de asistenţă psihologică, transport, cazare şi masă pentru a învăţa cum să aibă grijă de sănătatea fizică şi mentală în lunile grele de doliu. Pachetul complet costă circa 1.000 de lei de persoană, sumă pe care multe femei aflate în această situaţie nu îşi permit să o plătească.

'Înscrierile se fac în perioada 4 februarie-15 martie, prin formularul de pe site-ul Asociaţiei 'Există viaţă după doliu'. După această perioadă de înscrieri vom vorbi cu fiecare în parte pentru a vedea cine poate veni în perioada 26-29 aprilie la Predeal. Noi am dori să organizăm această tabără cel puţin de două ori pe an, dar asta depinde de resursele financiare. Ne-am gândit să organizăm o astfel de tabără şi pentru părinţi, dar deocamdată nu este nimic concretizat. Moartea prematură a soţului înseamnă o presiune emoţională şi materială uriaşă asupra văduvei. Lipsa comunicării cu alte femei care au trecut printr-o dramă similară poate duce la îmbolnăviri grave şi depresie profundă, la abandonarea familiei, pierderea locului de muncă sau chiar la sinucidere', a mai precizat Mihaela Vlad, iniţiatoarea proiectului.

Vezi aici mai multe detalii despre tabără.

Prima tabără de sprijin gratuită dedicată exclusiv femeilor care au suferit recent pierderea partenerului de viaţă se va organiza în perioada 26-29 aprilie la Predeal, a declarat MihaelaVlad preşedinte şi manager de proiect din cadrul Asociaţiei non-profit 'Există viaţă după doliu', pentru agerpres.ro

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contribuabilii mici au obligaţia de a depune Declaraţia D406 (SAF-T) de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform pr

Zeci de elevi și studenți din Galați, vizați de percheziții în operațiunea „Școala”. Tinerii sunt suspectați de trafic de droguri de mare risc

Libertatea acum 2 ore
Procurorii DIICOT și ofițerii BCCO efectuează o amplă operațiune antidrog în mai multe orașe din România. Potrivit publicației locale Monitorul de Galați, acțiunea vizează în special traficul de droguri în mediile școlare.

Bărbaţi mascaţi au pătruns pe domeniul Castelului Windsor, potrivit The Sun

News.ro acum 44 minute
Doi bărbaţi mascaţi au pătruns luna trecută pe proprietatea regală britanică Windsor şi au furat două vehicule dintr-un şopron, a relatat luni ziarul The Sun, citat de Reuters. Regele Charles şi soţia sa Camilla nu se aflau acolo la momentul inciden

Kim Jong-un a cerut armatei din Coreea de Nord să se pregătească de război

Libertatea acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a îndemnat armata țării să îmbunătățească capacitățile de luptă pentru a fi pregătită de război, după ce Phenianul a trimis mii de trupe în Rusia. Discursul a avut loc vineri, în timpul unei întâlniri cu comandanții

Balerinul rus Vladimir Shklyarov a murit la 39 de ani. Dansatorul a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

Libertatea acum o ora
Celebrul dansator de balet din Rusia Vladimir Shklyarov a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri, sâmbătă. Potrivit The Guardian, un purtător de cuvânt al Teatrului Mariinsky a confirmat tragicul incident pe

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Mediafax acum 2 ore
Mai multe percheziţii se desfăşoară luni în trei judeţe din vestul României. Operaţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar de spălare de bani. 17 persoane urmează să fie duse la audieri.

Mureş - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. Doi elevi au fost răniţi

News.ro acum 3 ore
Doi elevi au fost răniţi luni dimineaţă, în urma unui accident între un autoturism şi un microbuz şcolar, produs pe DN 15 Topliţa-Reghin. ”Pe DN 15 Topliţa-Reghin, în zona localităţii Ciobotani, judeţul Mureş, a avut loc o coliziune în care au fost

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică pe Facebook de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică, într-o postare pe Facebook, de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie şi să răspundă la cele trei întrebări legate de emiterea autorizaţiilor de constru

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator, BNR: În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor retail

Ziarul Financiar acum o ora
În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor r

Prima reacție de la Moscova, după ce Joe Biden le-a dat voie ucrainenilor să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune

Libertatea acum o ora
Washingtonul permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete americane ATACMS, iar asta va duce la escaladarea conflictului. Oficialii ruși de rang înalt susțin că acest pas crește riscul unui al treilea război mondial, conform News.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

5°/12°
mie.

6°/14°
joi

4°/11°
Iasi
acum

lun.

2°/8°
mar.

3°/12°
mie.

5°/15°
joi

0°/5°
Constanta
acum

lun.

5°/8°
mar.

6°/11°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/4°
mar.

1°/9°
mie.

1°/11°
joi

-6°/2°
Timisoara
acum

lun.

1°/9°
mar.

3°/14°
mie.

2°/14°
joi

1°/5°