“Auzi, Prigo, da’ dacă te las să mă-njuri diseară la Capatos, îmi iei şi mie ceasul ăla de fiţe pe care l-am văzut la Milano?”

Amorul lor cu năbădăi l-ar fi făcut pe Othello să albească de ciudă, iar pe Desdemona să se sugrume singură. Dac-ar mai fi trăit, de invidie pe dragostea lor zgubilitică, Richard Burton ar fi intrat în comă alcoolică, iar Liz Taylor şi-ar mai fi făcut o sută de operaţii estetice, să semene cu Bahmu. Din fericire pentru ele, toate aceste personaje au decedat înainte ca Prigo şi cu Bahmu să se împace pentru a cincea oară. Din păcate pentru noi, suntem vii şi probabil vom supravieţui să spunem povestea acestei împăcări.

Până mai ieri ambii actori ai dramoletei difuzate de tembeliziuni în zilele când Zăvo nu se sinucidea, Bianca nu se silicona şi Ioana Tufar nu se mai îngrăşa, se certau ca la uşa cortului, el acuzând-o pe ea că e rea de muscă şi-are „cordaci”, ea dând din casă că el nu se spală cu săptămânile, nu din milă pentru proteza de lemn, ci din silă faţă de curăţenie. Astăzi, cei doi şi-au dat seama că sunt dependenţi unul de altul ca de nişte etnobotanice dubioase şi sunt pe cale să se împace, redevind ”porumbel” şi “bursucel”, după ce au fost, rând pe rând, „fazan” şi „papagal”, respectiv „gâscă” şi „bibilică”.

Evident, cum la Bahmu dragostea trece în primul rând prin stomac, împăcarea va fi negociată la sânge, la notar, cum stă bine unor oameni care se iubesc sincer. Asta fiindcă fosta gurnalistă vrea să mănâncă şi gura ei şi să nu mai ajungă, de foame, să facă reclamă la tot felul de tigăi-miracol. De pildă, după cum am putut afla, Bahmu i-a făcut lui Prigo un fel de „bucket list”, cu dorinţe pe care el trebuie să i le îndeplinească, înainte ca ea să îl omoare cu zile. În primul rând, i-a cerut o maşină străină, că se săturase, săraca amărăşteancă, să circule cu una de producţie autohtonă. Pe urmă i-a cerut o casă, ca s