Mulţi proprietari de unităţi de cazare din Cluj îşi vând clădirile, în condiţiile unei pieţe hoteliere dificile. Cumpărătorii le schimbă destinaţia.
Hotelurile şi pensiunile din Cluj sunt scoase pe piaţă, unele oficial, altele mai discret, cu preţuri ce pornesc de la 150.000 de euro, dar care pot trece de 5 milioane. O parte dintre cumpărători sunt interesaţi de imobile, nu şi de afacerile aferente: se cumpără clădiri pentru a le da destinaţii mai profitabile.
„Ca proprietăţi generatoare de venituri, hotelurile şi pensiunile resimt din plin efectele recesiunii. Cei interesaţi de pornirea unei afaceri în industria ospitalităţii pot achiziţiona unităţi de cazare de mici dimensiuni la preţuri comparabile cu cele practicate pe segmentul rezidenţial de lux", arată reprezentanţii Spaţiicomerciale.ro, site lansat de Imobiliare.ro. O "pensiune tip vilă" (parter, etaj şi mansardă), cu 11 camere, în Floreşti, poate fi cumpărată pentru 150.000 de euro. În localitate, o pensiune funcţională cu 18 camere este scoasă pe piaţă pentru 1,2 milioane de euro. Imobilul a fost construit în 2008 şi dispune de o suprafaţă construită de 900 mp.
În centrul municipiului, o pensiune de patru margarete poate fi achiziţionată cu 1 milion de euro: are 12 camere şi două apartamente, o cafenea de 15 locuri şi un restaurant de 70 de locuri. La 390.000 de euro este scos la vânzare un hotel de 14 camere şi 4* în zona Borhanci. Imobilul din 2009 are o suprafaţă de 480 mp. Deşi a fost scoasă de multă vreme pe piaţă, Vila Eunicia, din centrul Clujului, va fi scoasă la vânzare prin licitaţie publică (executare silită). Unul dintre termenele de licitaţie este în 26 februarie, iar în caz de neadjudecare se va repeta în aceleaşi condiţii în 5, 12, 19 şi 26 martie, potrivit anunţului făcut de firma organizatoare, Solvendi. Preţul de pornire este de 321.000 de euro, în condiţiile în care î