"Au plătit preţul politic!". Am auzit de multe ori asta despre politicienii români acuzaţi de hoţii din banul public. Adică să spunem mersi că nu ne mai fură şi să îi lăsăm să plece în opoziţie sau în afara scenei politice pentru ca - liniştiţi - să trăiască îndestulat din banii delapidaţi. Noi să fim fericiţi că nu am scăpat de căpuşe sau eventual că le-am înlocuit cu altele. Total greşit! Pentru proastă administrare, conducătorii executivi şi liderii politici trebuie îndepărtaţi (cât mai repede posibil), însă dacă aceştia se fac vinovaţi de hoţie, trebuie să răspundă în faţa legii.

Ce ar trebui să fie valabil pentru mai-marii din politică, ar trebui să se aplice întocmai şi escrocilor financiari. Oricât de mari ar fi şi oricât de respectabilă ar fi franciza sub care au realizat fraudele! Imunitatea în faţa legii predispune la perpetuarea unor scheme financiare în paguba clienţilor de bună-credinţă, dar şi a societăţii în ansamblul ei.

Din păcate, la cinci ani de la declanşarea unei crize economice care a rezultat dintr-o creditare mincinoasă, la limita fraudei, nu am văzut găsindu-se responsabili pentru cutremurul financiar din 2008. Laolaltă şefii falimentarelor CountryWide, Bear Sterns şi Lehman Brothers, ai beneficiarelor banilor publici Citigroup, AIG, General Electric, ai băncilor engleze naţionalizate, ai entităţilor de garantare rămase fără acoperire precum Freddie Mac şi Fannie Mae, cu toţii se află în libertate şi huzuresc în contul milioanelor şi zecilor de milioane de dolari pe care i-au încasat ca salarii, bonusuri, compensaţii şi acţiuni preferenţiale.

Acolo unde oamenii de rând plătesc prin inflaţie, prin executări silite, prin pierderea locului de muncă sau dobânzi zero la economiile de o viaţă, cei care se fac vinovaţi nemijlocit de criza pe care o traversăm sunt ocoliţi deopotrivă de pedepsele necruţătoare ale capitalismului (al