Acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă a mărturisit că îşi face griji din cauza faptului că se apropie termenul de licenţiere, dar nu au fost identificate soluţiile pentru rezolvarea problemelor.
Ionuţ Negoiţă pare neputincios în faţa problemelor cu care se confruntă clubul din Ştefan cel Mare, în condiţiile în care termenul limită pentru depunerea dosarului pentru obţinerea licenţei este tot mai aproape. "Sunt discuţii, sunt variante. Pot confirma că ne-am întâlnit şi ne vom întâlni să căutăm cea mai bună soluţie pentru Dinamo. Restul sunt detalii. Nu e nimic bătut în cuie. Avem variante şi încercăm să o găsim pe cea mai bună dintre ele. Încercăm să rezolvăm această problemă a lui Dinamo, să facem un club stabil financiar, dar şi din punct de vedere organizatoric şi al performanţei. Restul sunt detalii. Se apropie termenul de licenţiere şi trebuie să găsim o soluţie. Cred că în două-trei săptămâni se poate clarifica situaţia. Până nu avem lucruri foarte clare, jucătorilor nu le poate promite nimeni nimic. Le-am transmis că suntem relativ aproape de a găsi o soluţie care să rezolve această problemă pe termen lung. Încă două săptămâni pot avea răbdare şi încredere că lucrurile se vor rezolva", a declarat Negoiţă pentru Sport.ro.
Badea pare tentat să se retragă!
Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, ar fi tentat să renunţe la acţiunile pe care le deţine în cadrul clubului şi să se retragă, urmând ca Ionuţ Negoiţă să devină acţionar majoritar. La finalul anului trecut, Ionuţ Negoiţă le-a propus celorlalţi doi acţionari, Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, un plan de redresare a clubului, prin care el să investească o sumă de bani mai mare, devenind în schimb acţionar majoritar la FC Dinamo.
Acţionarul Dragoş Săvulescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte delegat al lui Dinamo şi renunţă la cota sa de 30 la sută din acţiunile clubului Dinam