Aproape o sută de sportive participă de azi şi până sâmbătă (doar unele dintre ele, finalistele) la Cupa României la box feminin – ediţia 2013, pentru Tulcea fiind prima competiţie de cel mai înalt nivel găzduită vreodată.
„Faptul că domnul Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a fost cel care încă de anul trecut le-a dat credit pugilistelor noastre care s-au întors şi cu medalii de la trecuta ediţie de Cupa României, ne-a făcut să ne gândim serios la faptul că şi pentru publicul amator de box putem face ceva. Am cerut federaţiei organizarea cupei la Tulcea şi ni s-a aprobat, astfel încât pugilistele noastre medaliate anul trecut îşi pot apăra medaliile în faţa propriilor suporteri pe care îi aşteptăm în număr cât mai mare de miercuri până sâmbătă la Polivalentă”, a declarat promotorul competiţiei, Ionel Pătrunjel, director executiv al Asociaţiei Judeţene de Box Tulcea.
Azi, începând cu ora 8.00, va avea loc cântarul oficial a sportivelor, iar de la ora 9.00 se vor trage la sorţi meciurile din prima gală a Cupei României ediţia 2013.
Gala de azi va începe de la ora 17.00 la Sala Polivalentă din Tulcea şi potrivit organizatorilor, dacă nu vor fi prea multe meciuri încheiate la decizie, se va încheia în jurul orei 20.00. Deci aviz amatorilor!
Aproape o sută de sportive participă de azi şi până sâmbătă (doar unele dintre ele, finalistele) la Cupa României la box feminin – ediţia 2013, pentru Tulcea fiind prima competiţie de cel mai înalt nivel găzduită vreodată.
„Faptul că domnul Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a fost cel care încă de anul trecut le-a dat credit pugilistelor noastre care s-au întors şi cu medalii de la trecuta ediţie de Cupa României, ne-a făcut să ne gândim serios la faptul că şi pentru publicul amator de box putem face ceva. Am cerut federaţiei organizarea cupei la Tulcea şi