Mesajul a fost trimis. Multumesc!

[ULTIMA ORĂ] George Lazăr a fost numit prefectul judeţului Neamţ

Publicat in Ziarul de Roman, miercuri 27 februarie 2013 ·

În urmă cu câteva minute, Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat că, în şedinţa de Guvern de miercuri, s-a adoptat o hotărâre prin care Ilie Mitea nu va mai fi prefectul judeţului, iar în locul său, cu caracter temporar, va fi numit George Lazăr (foto). George Lazăr a fost membru PNL, consilier local şi viceprimar al municipiului Roman.

Aceasta nu este singura schimbare care se anunţă în cadrul Prefecturii Neamţ. Funcţia de subprefect, care acum este ocupată de Daniela Soroceanu, apropiată a liberalilor, ar urma să fie oferită lui Dan Manoliu (PSD).

De altfel, liderul PSD Neamţ a precizat că nominalizările se fac separat, aşa cum s-au înţeles în cadrul uniunii. “Nu PSD-ul nominalizează prefectul, ci PNL-ul. Noi, PSD, trebuie să nominalizăm persoana cea mai potrivită pentru funcţia de subprefect. Am avut mai multe variante, dar propunerea noastră pentru funcţia de subprefect este domnul Dan Manoliu”, a afirmat Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ.

Știre în curs de actualizare.

În urmă cu câteva minute, Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat că, în şedinţa de Guvern de miercuri, s-a adoptat o hotărâre prin care Ilie Mitea nu va mai fi prefectul judeţului, iar în locul său, cu caracter temporar, va fi numit George Lazăr (foto). George Lazăr a fost membru PNL, consilier local şi viceprimar al municipiului Roman.

Aceasta nu este singura schimbare care se anunţă în cadrul Prefecturii Neamţ. Funcţia de subprefect, care acum este ocupată de Daniela Soroceanu, apropiată a liberalilor, ar urma să fie oferită lui Dan Manoliu (PSD).

De altfel, liderul PSD Neamţ a precizat că nominalizările se fac separat, aşa cum s-au înţeles în cadrul uniunii. “Nu PSD-ul nominalizează prefectul, ci PNL-ul. Noi, PSD, trebuie să nominalizăm persoana cea mai potrivită pentru funcţia de su

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 13 minute
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 42 minute
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 2 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea se schimbă radical: alertă ANM cod galben de vijelii și ploi torențiale. Zonele afectate

Libertatea acum 8 ore
Vremea se schimbă radical în următoarele ore, după zilele cu temperaturi de vară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o alertă cod glben de vreme rea, valabilă începând de la data de 5 mai, ora 12.00, până joi, 8 ma

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR

Libertatea acum 8 ore
Elena Lasconi și-a dat astăzi demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), după rezultatul slab obținut în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 4 mai.

Mesaj RO-ALERT de inundaţii în judeţul Vaslui / Populația, sfătuită să se pregătească pentru eventuale evacuări

G4Media acum o ora
Cetăţenii din judeţul Vaslui au fost avertizaţi, luni seara, prin mesaj RO-ALERT cu privire la riscul producerii unor inundaţii din cauza precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimele ore, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

Cristiano Bergodi, apariție surpriză pe Arena Națională la derby-ul dintre FCSB și Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cristiano Bergodi (60 de ani), ultima dată antrenor la Rapid, și-a făcut apariția la Arena Națională pentru a urmări derby-ul dintre FCSB și Dinamo, din etapa 7 a play-off-ului Superligii.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 7 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicușor Dan: Vocea partidelor va conta mai puțin. Nimeni nu are votul nimănui

Gandul acum 5 ore
Nicușor Dan spune că vocea partidelor, în România, a devenit din ce în ce mai slabă în urechile electoratului care va prefera dezbateri între persoane care s-au remarcat prin realizări notabile. Ba mai mult, a declarat acesta în cadrul conferinței d

Vremea

București
acum

18°
lun.

15°/29°
mar.

13°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

10°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

11°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
Timisoara
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

9°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°