Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indianu Talpă Iute, cum îl suni, cum îți aduce

Publicat in Catavencii, miercuri 27 februarie 2013 ·

E vineri noaptea, ora 1, afară plouă de zici că te bate cineva cu crengi de salcie peste față. Sîntem pe undeva prin intestinele cartierului Drumul Taberei. Căutăm de zece minute o scară de bloc. În mînă avem două pungi pline cu Bonibon, croissante, Fanta de căpșuni și kiwi, ciocolată, popcorn pentru microunde și alte bunătățuri. Trebuie să le livrăm la ceea ce nu pot decît să presupun că e o petrecere de oameni care au poftă de ceva dulce. La apartamentul cu pricina ne deschide însă o domnișoară de pînă în 30 de ani și de peste 130 de kile, aflată în deplină intimitate a casei. E cu părul prins în coadă, cu papucei pufoși în picioare, iar pantalonii de trening albaștri și tricoul roșu o fac să arate fix ca o geamandură care ține cu Steaua. Îi dăm repede produsele, ușor speriați de licărirea pofticioasă din ochii ei și de gura ușor umezită la vederea sacoșei cu dulciuri.

Asta a fost prima mea livrare pentru Indianu Talpă Iute, primul serviciu de livrare nocturnă din București. E un business pur capitalist, adică niște oameni care au văzut o nevoie și au satisfăcut-o. Afacerea a pornit destul de firesc. O mînă de prieteni care, la bețiile din apartament, aveau întotdeauna o problemă la momentul „Cine se duce să ia ceva de băut?”. De multe ori recurgeau la provocări și concursuri, pînă cînd le-a venit sclipirea și s-au decis să facă un business din a livra cumpărăturile nocturne ale oamenilor leneși. Toată treaba a început în decembrie 2012, la inițiativa și pe banii lui Emanuel, un băiat de 23 de ani, căruia antreprenoriatul pare să îi meargă în familie. Fost programator, Emi a lucrat personal la site-ul indianutalpaiute.ro și și-a luat toți prietenii în această „combinație”, din care se mai scoate cîte un ciubuc. Alături de el este Tim, jucător de poker de profesie și masterand la ASE în timpul liber. De fapt, toți oamenii implicați în firma asta de livra

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 31 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 22 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 36 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 37 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°