Campionatul Naţional Individual de seniori la şah, încheiat, duminică, la Olăneşti, a confirmat creşterea valorică accentuată a foarte tinerilor sportivi legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal Focşani 2007. Într-o companie foarte puternică atât băieţii –Cătălin Lucian Pătraşcu şi Cosmin Vasiliu, cât şi fetele – Elena Adelaida Toma, Bianca Gabriela Banciu şi Andreea Simona Toma au obţinut punctaje foarte bune.
La finalul campionatului, în afara clasamentului general, a fost alcătuit şi un altul, în funcţie de coeficientul ELO cu care au intrat şahiştii în concurs. În acest clasament, Cătălin Lucian Pătraşcu s-a clasat al treilea, la sportivii cu ELO sub 2000, iar organizatorii i-au acordat cuvenita diplomă care să ateste performanţa juniorului de la CSM Focşani 2007 în întrecerea naţională a seniorilor. În acelaşi clasament, Cosmin Vasiliu se află pe poziţia a cincea.