Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii vrânceni, nemulţumiţi de sistemul sanitar

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 28 februarie 2013 ·

Reprezentanţii pensionarilor vrânceni s-au întâlnit cu cei care conduc sistemul sanitar, pentru a discuta despre reforma în domeniul Sănătăţii. Discuţiile au avut loc ieri, la şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice. Pensionarii s-au declarat, din start, nemulţumiţi de sistemul sanitar, mai ales de serviciile medicale pe care le primesc. Aceştia au reclamat atitudinea nepotrivită a medicilor faţă de pacienţi, faptul că trebuie să plătească pentru serviciile medicale care li s-ar cuveni în mod gratuit, fiind nemulţumiţi de faptul că medicii îi dirijează către anumite farmacii, care monopolizează astfel piaţa.

„Sunt complet nemulţumit de calitatea serviciilor pe care ni le asigură cei la care suntem asiguraţi şi plătim lună de lună contribuţii. Nu ni se asigură serviciile medicale care ni se cuvin. S-au predat la ANAF încasările, dar nu se simte nicio îmbunătăţire. Se fac tot felul de propuneri, dar cam atât. De exemplu, am fost la medic, că sufăr de diabet. Şi m-a luat la tot felul de întrebări, că de ce nu mi-am făcut analizele, că de ce nu am cuponul de pensie, că trebuie să plătesc nu ştiu ce, apoi m-a dat şi afară. Aşa fac medicii, apoi ne cheamă la ei la privat. D-asta se aglomerează UPU, unde se aşteaptă mult, pentru că medicii specialişti nu-şi fac treaba. În Sănătate este un haos care e plătit din banii noştri. Noi ne dorim ca noua Lege a sănătăţii să schimbe structura. Să fie un nivel de finanţare mai mare, iar relaţia bolnav furnizor de servicii medicale să fie mai bună”, a spus, revoltat, Vasile Vâlcu, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din Vrancea.

Un alt pensionar a propus ca veteranii de război să aibă prioritate la consultaţiile la medic. „Suntem bătrâni, suntem bolnavi şi vrem să murim acasă, nu pe holuri. Ar fi bine dacă veteranii de război ar avea prioritate la medic, să nu mai stăm

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 31 minute
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines. Mai multe zboruri au înregistrat întârzieri

Ziare.com acum 49 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi, 26 decembrie, restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dint

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Moarte suspectă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu în a doua zi de Crăciun. Un deținut a fost găsit fără suflare în celulă

Ziare.com acum 49 minute
O persoană privată de libertate, în vârstă de 47 de ani, a decedat, joi dimineaţă, 26 decembrie, în camera de deţinere în care se afla la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări pe

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°