Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivarea judecătorilor pentru eliberarea condiţionată a lui Năstase: “Timpul executat din pedeapsă a fost suficient”

Publicat in Vremea Noua, miercuri 27 februarie 2013 ·

Magistraţii Judecătoriei Sector 4 spun în motivarea deciziei privind eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase că fostul premier a fost un deţinut model şi că a stat destul în penitenciar. Pe 12 februarie, judecătorii au decis că Adrian Năstase poate fi elibera condiţionat. DNA a contestat decizia la Tribunalul Bcucureşti. Năstase ar putea fi eliberat numai după ce Tribunalul Bucureşti va aproba cererea.

În motivare magistraţii mai reţin că Năstase ar fi fost un deţinut model nefiind sancţionat disciplinar. ”Cu privire la condiţia “disciplinat ” , instanţa constată că este îndeplinită în condiţiile în care caracterizarea ataşată procesului-verbal atestă că deţinutul a avut un comportament conform întru totul cu exigenţele şi rigorile pe care le presupune mediul carceral, nefiind sancţionat niciodată”, se arată în motivarea judecătorilor

Judecătorii mai spun că Năstase a dat dovezi de îndreptare, adică susţin că fostul premier s-a reabilitat în penitenciar. ”De asemenea, instanţa reţine că este îndeplinită şi condiţia dovezilor temeinice de îndreptare, concluzie ce rezultă din aceeaşi caracterizare care relevă participarea constantă a condamnatului la nu mai puţin de 17 programe educaţionale pe parcursul cărora s-a implicat în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate, fapt ce a condus la acordarea a 3 recompense constând în suplimentări ale drepturilor”, se arată în motivare

Executarea voluntară a prejudiciului nu a fost luată în calcul

Instanţa mai spune că în evaluarea cererii de eliberare condiţionată nu a fost luat în calcul faptul că Năstase s-a arătat dispus să plătească 760.000 euro din prejudiciul de 1,5 milioane euro din dosarul Trofeul Calităţii.

În final judecătorii au argumentat că Năstase a petrecut destul timp în penitenciar şi că reabilitatea sa poate continua şi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 12 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 10 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°