Viitorul celui mai mare proiect cu finanțare europeană (peste 26 de mil. de euro) gestionat de Consiliul Județean Sibiu pare să atârne într-o firmă cu 12 angajați. Aceștia sunt recomandați de președintele CJ Sibiu, ca fiind cea mai bună soluție pentru a lua locul falimentarei firme de construcții deținută de timișoreanul Georgică Cornu. Sursa: Sebastian Marcovici
SC Finara Consult SRL, firmă care are 12 angajați, potrivit ultimelor date făcute publice de Ministerul Finanțelor, este propunerea pentru care președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, încearcă să primească votul aleșilor județeni. Cu această societate, Cindrea speră să reușească finalizarea uneia dintre cele mai importante componente a sistemului de colectare selectivă a deșeurilor, la nivelul întregului județ Sibiu.
Carul mic să facă lucrul mare
Sistemul de management integrat al deșeurilor din județul Sibiu este un proiect-pilot la nivelul României, cu o valoare totală de 94 de milioane de lei, fără TVA. Toți cei peste 375.000 de locuitori ai județului, atât din mediul rural, cât și cel urban, ar trebui să devină beneficiarii colectării selective a deșeurilor din acest an, prin intermediul acestui proiect-pilot. Însă una din principalele componente ale proiectului - construirea infrastructurii – s-a blocat din 2012, de când firma deținută de timișoreanul Georgică Cornu și angajată să execute lucrările necesare a intrat în insolvență. În aprilie anul acesta, infrastructura ar fi trebuit finalizată, însă până acum au fost ”realizate” doar șase la sută din lucrări. Mai explicit, niște proiecte (nici acelea toate) și două gropi – nici acelea finalizate. Două stații de compost, una de sortare a deșeurilor și închiderea a cinci gropi de gunoi neconforme sunt lucrările pentru care SC Confort SA, în asociere cu Finara Consult SRL, a fost angajată în februarie anul trecut pentru suma d