Veste bună pentru oficialii grupării FC Olt Slatina. Suspect de ruptură de ligamente, verdictul medicilor în cazul lui Paul Irimescu nu este alarmant. În urma analizelor efectuate, după ce timp de zece zile a purtat o atelă gipsată, fundaşul central a fost diagnosticat cu întindere la ligamentul extern.
Suspect de ruptură de ligamente după entorsa la genunchi suferită într-unul dintre amicalele iernii, fundaşul central al celor de la FC Olt Slatina,Paul Irimescu, a fost diagnosticat cu întindere. Prin urmare, jucătorul defensiv va fi apt pentru retur, însă acesta va avea mult de recuperat la capitolul pregătire fizică, ţinând cont că a ratat cantonamentul de la Poiana Braşov. În urma recomandării medicilor, fundaşul central a început recuperarea la sala de forţă, iar de săptămâna viitoare va susţine primele alergări după o pauză destul de lungă de repaus.
„Sper să mă pun cât mai repede la punct cu pregătirea”
Fundaşul central al celor de la FC Olt Slatina, Paul Irimescu, speră să revină cât mai repede într-o formă care să-i permită să joace cât mai bine.
„Am fost la control, mi s-a spus că nu mai trebuie să fac RMN, am avut ligamentul extern întins. Trebuie să fac o săptămână recuperare în sala cu săculeţi de nisip, iar după aceea pot să încep alergările. Băieţii acum sunt în cantonament, voi face recuperarea aici, la Craiova, după care voi veni la antrenamente. Mi-era teamă că ajung la operaţie, acum m-am mai liniştit şi eu. Sper să mă pun cât mai repede la punct cu pregătirea fizică, îmi doresc foarte mult să joc”, a declarat fundaşul central al celor de la FC Olt Slatina, Paul Irimescu.
Postul de fundaş central în tabăra celor de la FC Olt Slatina mai este acoperit de Bozidar Cosic, Şerban, Cosmin Cruşoveanu şi Chircan. În tur, slătinenii au stat destul de bine în apărare, fiind echipa de pe locul cinci ca număr