Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) şi-a afirmat, printr-un comunicat, sprijinul faţă de managementul Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) pentru deschiderea de care a dat dovadă în momentul acceptării cererii de organizare a proiecţiei filmului "Copiii sunt bine-mersi".
Referitor la succesiunea de "evenimente nefericite" care au avut loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, cu ocazia proiecţiei filmului "Copiii sunt bine-mersi/ The Kids Are All Right", în cadrul manifestării "Luna istoriei LGBT", organizate de asociaţia Accept, "după o anchetă minuţioasă", Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) îşi afirmă susţinerea faţă de managementul instituţiei, în calitatea sa de membru cu drepturi depline, pentru deschiderea de care a dat dovadă în momentul acceptării cererii de organizare a unui astfel de eveniment în cadrul muzeului, "ştiut fiind puternicul factor de risc pe care acesta îl implica".
"Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui muzeu. Cu siguranţă şi în comunitatea muzeală există păreri diferite legate de tema orientării sexuale a unei persoane, dar nu avem voie să le transpunem în modul cum facem muzeologie şi cum ne dedicăm publicului. Aşa cum medicii au un cod etic personal, aşa şi muzeografii au propriul cod etic care trebuie respectat şi aplicat cu sfinţenie", se precizează în comunicatul RNMR.
De asemenea, reprezentanţii Reţelei Naţionale a Muzeelor din