Mătuşa unuia dintre hoţii tablourilor de 60 de milioane de euro de la Rotterdam a fost reţinută de procurorii DIICOT.
O femeie a fost reţinută în urma percheziţiilor efectuate, marţi, de procurorii DIICOT în localitatea tulceană Carcaliu, în căutarea tablourilor furate de o grupare de români dintr-un muzeu din Olanda.
Este vorba despre mătuşa lui Radu Dogaru, reţinută sub acuzaţia de tăinuire. Ea a fost ridicată de procurori alături de alte două persoane, care au fost, însă, eliberate.
Anchetatorii au efectuat mai multe percheziţii domiciliare la rude ale suspecţilor din acest dosar, bănuind că operele de artă furate ar fi fost ascunse în casele acestora.
Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt "Tête d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.
Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.
Potrivit documentului citat, "în cursul