Revenirea clasei a IX-a la liceu și reintroducerea pozițiilor de educator și învățător cu studii medii, acestea sunt două dintre propunerile pe care le-a înaintat, marți, ministrul Educației, Remus Pricopie, comisiei de specialitate de la Camera Deputaților.
Clasa a noua va rămâne în cadrul liceului. Ministerul Educaţiei a prezentat comisiei un punct de vedere în legătură cu acest lucru: această clasă trebuie să revină la liceu, altfel, vom asista la o bulversare extrem de mare, aşa cum s-a mai întâmplat de când tot implementăm Legea 1/2011. Eu nu am văzut un concept educaţional care să justifice mutarea clasei a noua de la liceu. Există ţări care prin tradiţie au liceul de trei ani şi au infrastructura şcolară construită în această logică, aşa cum există ţări care au liceele de patru ani, a declarat Pricopie, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
Ministrul a vorbit și despre reintroducerea pozițiilor de educatori și învățători cu studii medii, spunând că a propus ”să fie abrogat articolul care obliga ministerul să concedieze peste noapte 16.000 de cadre didactice”.
Propunem să se elimine proba transdisciplinară. Examenul se va susţine la limba română, matematică şi va avea două componente noi, evaluări făcute în timpul anului şcolar, în clasa a opta, la limbă străină şi informatică, a mai arătat Pricopie.
Sursa: b1.ro
Revenirea clasei a IX-a la liceu și reintroducerea pozițiilor de educator și învățător cu studii medii, acestea sunt două dintre propunerile pe care le-a înaintat, marți, ministrul Educației, Remus Pricopie, comisiei de specialitate de la Camera Deputaților.
Clasa a noua va rămâne în cadrul liceului. Ministerul Educaţiei a prezentat comisiei un punct de vedere în legătură cu acest lucru: această clasă trebuie să revină la liceu, altfel, vom asista la o bulversare extrem de mare, aşa cum s-a mai întâmplat de cân