Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Ghişe a colaborat cu securitatea, dar este în continuare senator

Publicat in Adevarul, miercuri 27 februarie 2013 ·

Ioan Ghişe a primit iniţial un verdict favorabil, dar în 2006 cazul său a fost reanalizat. A fost exclus din partid, dar reprimit pe motiv că decizia a fost nestatutară.

Senatorul Partidului Naţional Liberal Ioan Ghişe a dat şapte note informative între 1982 şi 1984, perioadă în care a lucrat la uzina „Tractorul“ din Braşov. În ciuda acestui lucru, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a decis în 1999 că liberalul nu a făcut poliţie politică, deşi se angajase să ofere informaţii la securitate. Consiliul, care la acea vreme nu intrase în posesia tuturor arhivelor Securităţii deţinute de SRI şi SIE.

„Mă angajez să sprijin în mod secret şi organizat organele de Securitate (...), să informez în mod real despre orice fapte îndreptate împotriva securităţii statului, indiferent de persoane sau grad de rudenie“, promitea politicianul liberal în anii 80.

În 2006, preşedintele PER Braşov, Dumitru Butan a cerut reanalizarea cazului. În apărarea sa, Ioan Ghişe a trimis conducerii PNL o scrisoare deschisă, în care-şi motiva angajamentul faţă de Securitate. „Situaţia mea specială am adus-o la cunostinţa partidului încă din ianuarie 1992, înainte de a fi propus pentru prima funcţie public“, se disculpa Ghişe. În cele din urmă, a fost exclus din PNL odată cu Mona Muscă şi reprimit în urma unei contestaţii, prin care atenţiona că decizia este nestatutară.

În 2009, senatorul Ioan Ghişe a avut, alături de PRM- istul Gheorghe Funar, năstruşnica iniţiativă legislativă a introducerii obligativităţii ca televiziunile să transmită, în pondere egală, ştiri “negative" şi “pozitive". Ioan Ghişe a fost primar al Braşovului timp de opt ani. Anul trecut a obţinut un nou mandat de senator după ce a fost impus ca şi candidat de la centru. PNL Braşov nu îl nominalizare iniţial în niciun colegiu. A ajuns „celebru“ şi prin protestul de stradă împotriva preşedin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum 55 minute
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Ce notă a primit Dennis Man, după ce a fost „sacrificat” în Parma - Roma

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Dennis Man (26 de ani), aripa dreaptă a celor de la Parma, a jucat în prima repriză a , scor 0-1, din runda cu numărul #25 din Serie A. „A încercat una-două explozii în prima repriză, duelurile cu Kone și Salah-Eddine au fost frumoase „Nu s-a văzut

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°