Acţiunea romanului “Justiţiarii” de Adam Creed se desfăşoară la Londra. Dar faptele pe care le descrie cu meticulozitate autorul sunt mai potrivite pentru un oraş departe de rigorile civilizaţiei.
_________________________
Pub-uri ticsite de beţivi care vorbesc tare, se ceartă, sau se încaieră. Străzi la discreţia cetelor de golani care îi terorizează pe trecătorii paşnici. Derbedeii nu se sinchisesc de oamenii de ordine, îi înjură şi chiar îi agresează fizic. Consumă sau vând droguri, scriu cu vopsea pe maşini, îi pândesc pe detectivii aflaţi în misiuni şi le compromit acţiunile.
Nici în familiile londoneze nu domneşte armonia. Indiferent dacă locuiesc în case georgiene, edwardiene, victoriene, sau în blocuri sordide, relaţiile dintre soţi sunt tensionate, copiii vorbesc urât unul cu altul şi cu părinţii lor, nu dau pe la şcoală iar cei mai mari se înhăitează cu bandele din cartierele rău famate.
Până şi o călătorie cu metroul devine o aventură neplăcută – în vagoane e înghesuială, aerul – irespirabil, se proferează cuvinte triviale în gura mare, borfaşii abia aşteaptă să-i jefuiască pe pasagerii neatenţi.
Într-un astfel de spaţiu guvernat de promiscuitate îşi exercită meseria Will Wagstaffe, detectiv inspector-şef la Secţia de poliţie Leadengate din centrul marii metropole. Nu are griji materiale, ar putea să trăiască tihnit din chiria percepută pe apartamentele pe care le-a primit ca moştenire de la părinţii lui, morţi în Bilbao, într-un atentat ETA. Setea de a face dreptate şi a instaura ordinea nu-i îngăduie, însă, o retragere într-un adăpost confortabil, deşi nu mai păstrează multe iluzii în legătură cu profesia sa – legea nu are resursele necesare ca să lupte cu ticăloşii.
Obosit după o anchetă dificilă în care a obţinut condamnarea inculpatului, Will Wagstaffe e pe punctul de a pleca în concediu. Deş