Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul delagat pentru Dialog Social: „Noul acţionar al Mechel are intenţii bune, dar şi conturile blocate“

Publicat in Adevarul, joi 28 februarie 2013 ·

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat că noul acţionar al Mechel, firma Invest Nikarom, are intenţii bune şi face toate demersurile pentru achitarea celor trei salarii compensatorii foştilor angajaţi de la Câmpia Turzii, care au protestat miercuri, însă are conturile blocate.

Doina Pană, care va participa la o întâlnire la Prefectura Cluj cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, a spus că firma doreşte să aplaneze conflictul legat de neachitarea salariilor compensatorii.

"Eu nu pot să spun că vin cu soluţii, pentru că este vorba de o firmă privată, vreau să se înţeleagă că prezenţa mea la acest dialog nu este ca o garanţie că Guvernul se implică, pentru că nu poate să se implice. Dar fiind vorba despre 700 de oameni nu pot să fiu indiferentă şi voi asigura un fel de asistenţă tehnică, astfel încât dialogul social să existe cu adevărat între firmă, care este privată, şi reprezentanţii sindicatului. Guvernul nu este parte în această situaţie. Dar există bune intenţii din partea firmei şi sunt convinsă că la finalul dialogului se va găsi soluţia de aplanare a conflictului legat de neachitarea acelor salarii compensatorii, iar oamenii trebuie să fie siguri că le vor primi. Cu cât le vor primi mai repede, cu atât va fi mai bine", a spus Pană.

Aceasta a adăugat că noul acţionar al Mechel este obligat să acorde cele trei salarii compensatorii foştilor angajaţi al combinatului de la Câmpia Turzii, dar reprezentanţii acestuia au susţinut că au conturile blocate, acesta fiind motivul neplăţii salariilor compensatorii.

"Fac demersuri serioase pentru ca în timp foarte scurt să le achite", a afirmat Pană.

Peste două sute de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie s-au adunat, miercuri dimineaţă, în faţa combinatului, cerând conducerii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 28 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 15 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°