Cu toată segregarea politică, televiziunile şi site-urile de ştiri difuzează, zi de zi, cam aceleaşi informaţii. Bineînţeles, aţi observat acest lucru şi, dacă aţi prins şi presa de acum 15 ani, vă întrebaţi: nu cumva s-au tîmpit jurnaliştii de fac asta? Dincolo de multe alte considerente, ceea ce vedem la TV şi pe Internet e atît de sărac şi de repetitiv dintr-un motiv legat de tehnologie.
„Informaţia se mişcă sau, dacă nu, noi ne mişcăm către ea. A te mişca înspre ea n-a fost niciodată un lucru popular, şi e din ce în ce mai demodat; astăzi, vrem ca informaţia să vină către noi“, spunea Neal Stephenson în 1996, în „Mother Earth Mother Board“, un eseu din Wired dedicat cablului – de la Morse şi Bell la ceva numit FLAG (sau Fiber-optic Link Around the Globe), care urma să fie instalat – şi a şi fost de atunci – în jurul Pămîntului.
DE ACELASI AUTOR Inventarul televiziunilor fantomă Ouatu şi România travestită Ce-a avut, dom'le, englezul ăla cu noi? Se poate fără Facebook? De atunci, la FLAG şi alte autostrăzi ale informaţiei s-au adăugat şi lucruri mult mai umile, cum ar fi furnizorul nostru de cablu (sau DTH/satelit digital), ca să nu mai vorbim de Internet. Pe cablul TV, e drept, Congresul PNL e pe toate posturile, dar zappînd printre cele peste 100 de canale care sînt apanajul oricărui plătitor mai răsărit, nu poţi să nu remarci o senzaţie de saturaţie. Cei care l-au citit pe Toffler ştiu la ce mă refer, e vorba de information overload, suprasaturarea cu informaţie, care duce la lucruri precum dezorientarea cognitivă sau anxietatea pe care o avem cînd încercăm să ţinem pasul cu noutăţile dintr-un anume domeniu.
Pînă aici, lucrurile sînt familiare. Dar cum de media reuşeşte să ne bombardeze atît de tare cu atît de puţin? Aici e cazul să vin cu o povestioară personală, dinaintea Internetului, sau, mai precis, chiar de pe vremea cînd acesta se
