Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Nokia la Smartjob. Ce slujbe şi-au găsit foştii angajaţi ai fabricii de telefoane VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, joi 28 februarie 2013 ·

Un număr de 600 dintre foştii angajaţi de la fabrica Nokia din Jucu, închisă în 2011, şi-au găsit de lucru printr-un program pe fonduri europene. Proiectul, în valoare de 4,2 milioane de euro, este derulat prin Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă.

Reprezentanţii AJOFM au prezentat astăzi primele rezultate, după derularea unei părţi din programul finanţat de Fondul european de ajustare la globalizare. Prezent la Cluj, ministrul pentru dialog social, Doina Pană, a atras atenţia că fondul putea fi accesat încă din ianurie 2007.

"Până în 2010 România nu a emis nicio cerere în acest sens", a spus Pană. "Deşi spre deosebire de Fondul Social European, ce investeşte în activităţi care au obiective strategice pe termen lung, acest fond european e destinat punctual pentru situaţiile unde oamenii care din motive de globalizare ajung fără loc de muncă".

Prin programul "Tranziţia de la job la Smart Job" şi-au găsit de lucru 600 din cei 1.400 de clujeni disponibilizaţi de la fabrica Nokia. "Suntem în acest moment la un grad de ocupare de 43%", spune directorul AJOFM Cluj, Daniel Don.

O parte dintre disponibilizaţi au ajuns la fabricile De Longhi si Emerson, iar alţii şi-au schimbat în totalitate ocupaţia. Unele femei lucrază ca infirmiere la Spitalul de Urgenţă din Cluj, iar localnici din Jucu şi-au început propriile afaceri în agricultură. "Le-am găsit alte aptitudini şi alte deprinderi, şi parfalel am mers cu identificarea de locuri de muncă la agenţi economici", a mai spus Don.

Şeful institutului portughez pentru ocuparea forţei de muncă a prezentat proiecte similare derulate în ţara sa. "Am avut două eşecuri şi două proiecte de succes", a spus Matos Costa. "La început a fost foarte greu să dezvoltăm programe deoarece regulile nu erau clare".

Programul pentru foştii angajaţi Nokia mai durează 10 luni. Valoarea proiectului este de 4,2 milioan

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titluri Quality cumpara brandul Mediafax

Mediafax acum 2 ore
Tranzactia a fost agreata pe 8 ianuarie 2025. Mediafax, infiintata de Adrian Sarbu in 1991 ca prima agentie de stiri independenta de dupa Revolutie, este cel mai important si respectat furnizor de informatii pentru media si consumatorii finali. Medi

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum 33 minute
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum 18 minute
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 5 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°