Copiii disting silabele încă din pântecele mamei, cu trei luni înainte de a veni pe lume, este concluzia la care au ajuns mai mulţi cercetători francezi, notează BBC.
Experţii au scanat creierul unui grup restrâns, de 12 bebeluşi născuţi prematur. Datele studiului arată că, în cea de-a 28-a săptămână de sarcină, fătul începe să distingă diferenţa dintre vocea unei femei şi a unui bărbat, dar şi diferenţa dintre silaba „ga” şi „ba”.
În urma acestei descoperiri, echipa de cercetători din Franţa este de părere că bebeluşii îşi dezvoltă abilităţi de a vorbi încă din stadiul embrionar. Dacă până în prezent se ştia faptul că bebeluşii aud zgomotele când sunt în pântece, studiul francezilor susţine că micuţii pot face difere'e între sunetele auzite.
„Rezultatele noastre demonstrează cum creierului uman este atât de dezvoltat în stadiul embrional, încât poate să distingă diferite silabe şi chiar vocile”, a declarat dr. Fabrice Wallois, coordonatorul cercetării.
Copiii disting silabele încă din pântecele mamei, cu trei luni înainte de a veni pe lume, este concluzia la care au ajuns mai mulţi cercetători francezi, notează BBC.
Experţii au scanat creierul unui grup restrâns, de 12 bebeluşi născuţi prematur. Datele studiului arată că, în cea de-a 28-a săptămână de sarcină, fătul începe să distingă diferenţa dintre vocea unei femei şi a unui bărbat, dar şi diferenţa dintre silaba „ga” şi „ba”.
În urma acestei descoperiri, echipa de cercetători din Franţa este de părere că bebeluşii îşi dezvoltă abilităţi de a vorbi încă din stadiul embrionar. Dacă până în prezent se ştia faptul că bebeluşii aud zgomotele când sunt în pântece, studiul francezilor susţine că micuţii pot face difere'e între sunetele auzite.
„Rezultatele noastre demonstrează cum creierului uman este atât de dezvoltat în stadiul embrional, încât poate să distingă diferit