Cele mai frumoase fete sunt așteptate sâmbătă, 9 martie, la Arena Platoș pentru un concurs de frumusețe și îndemânare pe schiuri sau pe snowboard, la prima ediție a concursului Miss Bikini.
Concursul va fi compus din proba de slalom, care va avea loc pe pârtia D, cea mai accesibilă din complex. Concurentele vor trebui să o coboare pe schiuri sau pe placă îmbrăcate în orice tip de costum de baie sau în lenjerie. Juriul, format din Dani Oțil, Nicolle Stănese Cioltea, Răzvan Marcu și Mitichi, va puncta frumusețea și grația concurentelor, dar vor conta şi timpii obţinuţi
Doritoarele se pot înscrie pe email, la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, începând cu ora 9, în apreschi. Premiul cel mare este de 1.000 de lei. „Este pentru prima dată când organizăm la Arena Platoș acest concurs extrem de popular pe pârtiile din Austria. E un concurs sportiv, foarte distractiv pentru concurente și în același timp și pentru public. Sperăm ca pudoarea să facă loc distracției și să avem un eveniment reușit. Ne dorim ca acest concurs să devină o tradiție la Arena Platoș”, spune Martin Freinademetz, unul din managerii complexelui.
Cele mai frumoase fete sunt așteptate sâmbătă, 9 martie, la Arena Platoș pentru un concurs de frumusețe și îndemânare pe schiuri sau pe snowboard, la prima ediție a concursului Miss Bikini.
Concursul va fi compus din proba de slalom, care va avea loc pe pârtia D, cea mai accesibilă din complex. Concurentele vor trebui să o coboare pe schiuri sau pe placă îmbrăcate în orice tip de costum de baie sau în lenjerie. Juriul, format din Dani Oțil, Nicolle Stănese Cioltea, Răzvan Marcu și Mitichi, va puncta frumusețea și grația concurentelor, dar vor conta şi timpii obţinuţi
Doritoarele se pot înscrie pe email, la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, începând cu