Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedintele Venezuelei: „Hugo Chavez se luptă pentru viaţa lui”

Publicat in Adevarul, joi 28 februarie 2013 ·

Pe fondul protestelor unor studenţi care doresc să ştie care e starea de sănătate a lui Hugo Chavez, vicepreşedintele ţării sud-americane, Nicolas Maduro, a făcut un anunţ care a întristat poporul venezuelean. „Comandantul se zbate pentru viaţa lui”, a declarat joi Maduro.

„Comandantul nostru s-a îmbolnăvit pentru că şi-a dedicat viaţa celor săraci. Se luptă pentru sănătatea lui, pentru viaţa lui, iar noi îl susţinem”, a spus Maduro după ce a inaugrat un bloc pentru nefamilişti din Caracas.

Anunţul vine după ce miercuri, într-un interviu acordat unei televiziuni columbiene, fostul ambasador al statului Panama pe lângă Organizaţia Statelor Americane (OSA), Guillermo Cochez, a declarat că preşedintele Hugo Chavez a intrat în moarte cerebrală pe 30 decembrie şi a fost deconectat de la aparate în urmă cu patru zile.

Fostul ambasador susţine că Chavez a fost mutat de la Havana la Caracas, ca să nu fie deconectat de la aparate în ţară străină. Mai mult, se pare că nici autorităţile cubaneze nu au dorit să-şi asume o decizie atât de serioasă precum deconectarea de la aparatele care susţineau funcţiile vitale ale liderului venezuelean.

Pe lângă dezvăluirile făcute, Cochez a provocat guvernul de la Caracas să dezmintă informaţiile, dacă le consideră neadevărate. „Invit guvernul venezuelean să demonstreze că ceea ce spun despre Chavez nu este decât minciună”, a spus el.

Miercuri şi joi zeci de studenţi au protestat în capitala venezueleană, cerând mai multe informaţii despre procesul de recuperare al preşedintelui Chavez. Mai mult, aceştia au cerut ca Chavez să depună jurământul pentru noul său mandat prezidenţial, lucru pe care trebuia să-l facă în urmă cu mai bine de două luni.

Protest în Caracas / 27 februarie FOTO Reuters

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 36 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 28 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum 23 minute
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 34 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 2 ore
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°