În prima lună a anului 2012, buzoienii au înregistrat o scădere a creditelor contractate în lei.
Astfel că, faţă de ultima lună din 2012 când valoarea creditelor în monedă naţională a fost de 1.429,8 milioane de lei, în ianuarie aceasta a scăzut la 1.403,8 milioane de lei. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, creditele în lei ale buzoienilor au crescut cu 77,5 milioane de lei. Din valoarea totală a împrumuturilor în lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, 1.221,2 milioane de lei reprezintă credite curente şi 182,5 de milioane de lei credite restante.
În ceea ce priveşte structura creditelor în lei, în prima lună a anului împrumuturile contractate de agenţii economici au fost mai mari decât cele ale populaţiei, respectiv 698,6 milioane de lei, faţă de 644,7 milioane de lei, restul de 60,5 milioane de lei fiind contractate de alte entităţi. În acest sens, din valoarea împrumutată de buzoieni în luna ianuarie, 478,8 milioane de lei reprezintă credite pentru consum, 35,2 milioane de lei credite pentru locuinţe, în timp ce 119,3 milioane de lei au fost utilizate pentru alte scopuri. Comparativ cu aceeaşi lună din 2012, creditele agenţilor economici
s-au majorat cu 63,7 milioane de lei, iar cele ale populaţiei s-au diminuat cu 30,1 milioane de lei.
Şi creditele în valută exprimate în lei au scăzut în prima lună a acestui an, ajungând la 1.514,6 milioane de lei, cu 57,9 milioane de lei mai puţin faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea creditelor în monedă internaţională a scăzut 90,1 milioane de lei. Din valoarea contractată în ianuarie însă, 1.1.399,5 milioane de lei reprezintă credite curente, iar 115,1 milioane de lei credite restante. Din întreaga valoare, 895,7 milioane de lei au fost împrumutate de agenţii economici, iar 618,7 milioane de lei de către populaţie, din car